Reprezentanții USL spun că mai multe cadre didactice dintr-o grădiniţă din Arad au reclamat faptul că unii consilieri locali au politizat şedinţele unor Consilii de Administraţie din şcoli şi grădiniţe. „Cadrele didactice ne-au relatat faptul că unii consilieri locali şi membrii CA ai unor unităţi de învăţământ au ţinut discursuri de tip politicianist la şe­dinţele Consiliilor de Administraţie. Ei au acu­zat Guvernul că nu alocă bani pentru investiţii şi că banii pentru salariile cadrelor didactice nu sunt suficienţi. Cel mai important, în calitate de re­prezentant al tinerilor, este să le atrag atenţia, lor şi celor care i-au instruit, că nu au voie să facă politică în şcoli şi grădiniţe. Sunt suficiente locuri în care îşi pot exprima opiniile politice, democraţia le permite chiar şi să mintă, dacă aşa doresc şi aşa înţeleg să facă politică, dar nu în şcoli. În altă ordine de idei, PD-L este chiar ultimul partid care îşi poate trimite oamenii să spună că nu sunt bani de salarii. Veni­turile cadrelor didactice sunt asigurate până la sfârşitul anului fără niciun fel de probleme – integral, nu reduse cu 25%, aşa cum au procedat cei de la PD-L”, a spus Flavius Vărşendan, preşe­dintele Organizaţiei Municipale a Tineretului Social Democrat Arad.

Recomandările redacției