uta 2001Băieții din generația 2001 condusă de Leo Pința a câștigat campionatul județean, iar în week-end luptă pentru calificare la turneul final. Etapa zonală a Cupei Hagi se va disputa sâmbătă și duminică, la Timișoara, arădenii urmând să se dueleze cu învingătoarele din județele Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.
„Clubul UTA scoate din nou capul prin acești copii. Sperăm să facem o figură frumoasă. Așteptăm să vedem la ce parametri suntem când întâlnim echipe din zone care spun ceva în fotbal. Suntem de patru ani împreună, formăm o echipă în care, fără doar și poate, e foarte greu să alegi primii șapte”, a afirmat antrenorul Leontin Pința, al cărui efectiv îi reunește pe Rafael Zamfir, Alex Chiș, Paul Igreț, Alex Nagy, Roberto Olteanu, Vlad Selegean, Andrei Haloș, Denis Salka, Adrian Răzban, Alexandru Nistor, Darius Dumusluan, Andrei Săsărman, Sergiu Spătar.
Vineri seară, la Timișoara se desfășoară ședința tehnică și tragerea la sorți a grupelor. Meciurile încep sâmbătă, iar ziua de duminică e rezervată finalei. Învingătoare merge la faza finală a Cupei Hagi, programată la Arad între 29 mai și 3 iunie. Aradul e gazdă grație celor de la Atletico, triumfători sezonul trecut și calificați direct în finală cu grupa 2001, pregătită de Marcel Cîmpian și Florin Rusu.

Recomandările redacției