plecanciuclasoDin păcate, Campioana Provinciei a ajuns în postura de a evolua cu sabia lui Damocles deasupra capului la fiecare meci oficial. Aceasta ar putea cădea la orice pas greșit, inclusiv în cazul unui rezultat de egalitate. În alte circumstanțe, o remiză într-una dintre deplasările incomode ale campionatului ar fi fost utilă, însă UTA și-ar lua adio de la promovare luând doar un punct de la Râmnicu Vâlcea. Prin urmare, putem vorbi despre un meci decisiv pentru gruparea „textilistă”, în timp ce oltenii nu au o miză efectivă.
Dar, prin vocea antrenorului Alexandru Pelici, vâlcenii îi anunță pe arădeni că nu vor avea o misiune ușoară duminică dimineața (ora 11 – în direct pe Dolce Sport2). „Pe lângă faptul că încă mai avem nevoie de puncte pentru a ne îndeplini și matematic obiectivul, salvarea de la retrogradare, facem și o evaluare a jucătorilor în vederea noului sezon. Știu că avem câteva absențe importante, dar ne bazăm pe jucătorii care-și așteaptă rândul și care au de demonstrat că-și merită locul alături de noi”, a precizat fostul tehnician al Sibiului, care nu va conta pe Lungu, Plecanciuc, Neagoe, Daouda și Nkongue în disputa cu „alb-roșii”. Același Pelici pare a cunoaște calitatea și motivația adversarului din weekend: „UTA are fotbaliști buni de atac pozițional și contraatac, dar și de execuție. În plus, are un antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare, e un adevărat specialist în promovări. Respectăm echipa arădeană, dar asta nu înseamnă că nu vrem și nu putem să câștigăm împotriva ei”.
În sezoanele precedente, „Bătrâna Doamnă” a avut destule probleme în confruntările din Zăvoi și – în general – în deplasările din sudul țării. „În Oltenia am avut meciuri foarte grele, am pierdut la Măciuca, apoi la Mioveni, care nu e prea departe de județul Vâlcea. Apoi, jucăm împotriva unui adversar bun, pe un teren pe care se câștigă greu puncte. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din serie, care poate să bată pe oricine. Nu putem uita că a avut rezultate foarte bune în ultimul timp, având o serie de 8 meciuri fără înfrângere până la partida de la Oradea. Vâlcea mai are și un antrenor bun, care organizează foarte bine echipa, în special pe faza defensivă”, a spus Adrian Falub, care – pe de altă parte – are încredere și în posibilitățile elevilor săi. „Este clar că vom avea un meci greu, însă la fel de bine știm că nu avem decât varianta victoriei duminică. Avem încredere în noi, pentru că avem jucători care stau din ce în ce mai bine din punct de vedere fizic, iar accidentările au început să ne lase în pace”, a adăugat „principalul” arădenilor. Feussi și Voiculeț sunt absențele certe ale „textiliștilor”.
Formații probabile:
CSM Râmnicu Vâlcea: Pascal – Tomozei, Potopea, Apostol, Vătăjelu – Vasile, Szabo, Fl. Pârvu, Surugiu – Ad. Stoica, Gogoșoiu.
UTA: Amadio – Ene, Gligor, Siminic – Bîrză, Mărginean, Kovacevic, G. Neagu – Monac, Dosso, Laso.
Etapa a 23-a a Ligii a II-a (seria de Vest) a început ieri cu: FCM Târgu Mureș – FC Maramureș 3-1. Runda continuă în această dimineață, de la ora 11, cu meciurile: FC Argeș – FC Bihor, Luceafărul Oradea – ACS Poli Timișoara și Damila Măciuca – CS Mioveni. FC Olt și Corona Brașov stau.

Recomandările redacției