lasoDrumul promovării trece şi pe la poalele Tâmpei pentru „Bătrâna Doamnă”, ca să nu spunem că el s-ar putea înfunda în cazul unei nedorite înfrângeri. Cel puţin pentru arădeni, confruntarea din „fieful” liderului este foarte importantă, poate chiar capitală, dacă formaţiile din faţă îşi reiau „marşul” din turul campionatului. Corona este una dintre aceste echipe cu pretenţii rămase datoare după startul returului, iar vizita UTA-ei pare prilejul perfect să revină în „matcă”. Motivaţia este cu atât mai mare cu cât problemele braşovenilor cu licenţierea sunt pe cale să se rezolve, în timp ce urmăritorilor, deci şi arădenilor, nu le rămâne decât să ţintească la unul dintre primele două locuri.
Remiza cu FC Maramureş şi înfrângerea de la Oradea nu au lăsat mari urme în cadrul colectivului lui Daniel Bona. Atâta timp cât nu şi-a pierdut poziţia de lider, Corona poate considera că returul începe de abia acum pentru ea, ceea ce a sugerat şi preşedintele Cornel Lupu: „S-a făcut o analiză la sânge a meciului cu FC Bihor, pentru că trebuie să recunoaştem că au fost probleme. Nu am luat niciun fel de măsuri, dar le-am cerut jucătorilor să câştige meciul cu UTA Arad. Vrem să vedem la echipă acea răutate în sensul bun al cuvântului, aşa cum a fost în turul campionatului, atunci când aici a fost un grup unit. Trebuie să ne revenim rapid şi primul obiectiv este câştigarea meciului cu UTA”. Mai liniştit după posibila revenire la echipă a tinerilor Martac şi Ştefan, Daniel Bona pune şi el accent pe omogenitatea echipei. „Venim după un început pe care nu l-am dorit, dar a venit momentul să ne trezim pentru acest meci cu UTA. Un meci greu, cu o echipă care nu a făcut schimbări în echipă în această iarnă, cu jucători buni gen Laso, Silvăşan şi alţii. Ei speră la promovare acum, după aceste victorii şi vin foarte hotărâţi aici, dar noi ne vom mobiliza la maxim. Am încredere în acest grup de jucători. Am discutat cu ei în aceste zile şi mă aştept la altă atitudine din partea lor. Ştim că vom avea un meci greu, pentru că întâlnim o echipă care are ca obiectiv promovarea. Arădenii îşi vor juca la Braşov poate o ultimă şansă de a rămâne în lupta pentru promovare, iar noi depindem doar de noi să ne menţinem în fruntea clasamentului”, a precizat antrenorul braşovenilor.
„Textiliştii” nu ajung prea bine la acest meci. Aduşi cu picioarele pe pâmânt de CS Mioveni, arădenii nu au mai avut ocazia să-şi mai repare puţin moralul cu un succes sau măcar o prestaţie pozitivă într-un amical ce s-a tot amânat din pricina vremii potrivnice . Nici antrenamentele nu au decurs aşa cum şi-a dorit stafful tehnic din aceeaşi cauză, cum nici noii sosiţi nu au avut prilejul să se impună în echipă. „Corona e o echipă foarte bună, cu jucători cu experienţă la nivelul primei ligi, vom vedea la ora jocului care va fi exact raportul de forţe. Din păcate, nu ne-am pregătit aşa cum doream, plus că ne aşteaptă un teren prost, la care sper să ne adaptăm rapid. Atitudinea va conta mult. Dacă mergem pe vârfuri, va fi greu să câştigăm, căci Corona e una dintre cele mai bune echipe din serie”, a afirmat Adrian Falub. Antrenorul „alb-roşiilor” a vorbit şi despre posibila revenire în primul „unsprezece” a fotbalistului care – practic – a decis partida din tur prin incursiunea în careu ce a dus la lovitura de la 11 metri transformată de Coman. „Martac a fost un jucător foarte bun, a jucat foarte bine şi la Arad, e un jucător important pentru ei. Dar noi trebuie să ne gândim la noi. Dacă mergem cu gândul la victorie şi vom face un meci bun, avem şanse la victorie”, a adăugat fostul fundaş, care nu se va baza pe Voiculeţ, Capătă şi Pellet.
Confruntarea dintre Corona Braşov şi UTA e programată duminică, la ora 13,30, pe arena „Carpaţi”. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport1.
Formaţii:
Corona Braşov: Marc – Martac, Foriko, R. Damian, Fizeşan – Burlacu, Dâlbea, Vl. Munteanu, Leonte – Fl. Stângă – I. Coman. Antrenor: Daniel Bona
UTA: Amadio – Supic, Gligor, Siminic – Feussi, Mărginean, Lazea, Neagu – Monac, Silvăşan, Lasso. Antrenor: Adrian Falub
Arbitri: Radu Petrescu – Valentin Avram şi Vlad Bârleanu (toţi şi Bucureşti). Rezervă: Mugurel Drăgănescu (Breaza). Observatori FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Dan Costin (Zalău)
***
Restul etapei a 19-a în seria de Vest a ligii secunde programează partidele: FC Argeş – FCM Târgu Mureş, Damila Măciuca – FC Maramureş (astăzi, ora 11), FC Olt – FC Bihor (duminică, ora 11, Dolce Sport2).

Recomandările redacției