badeaLipsa de idei din ofensiva utistă, sesizată mai ales în derby-ul pierdut cu Damila Măciuca, i-a determinat pe utiști să caute întăriri și acest punct al sezonului, când mai au de disputat doar șase partide în acest sezon. Bineînțeles, întăririle nu puteau veni decât din rândul fotbaliștilor liberi de contract, așa că Adrian Marțian a apelat la patru jucători (dintre care doi nu mai au nevoie de nicio prezentare), dar al căror nivel de pregătire reprezintă o necunoscută pentru arădeni. „Încerc să fac tot ce ține de mine pentru ca echipa să câștige ultimele șase meciuri ale sezonului și să terminăm pe un loc promovabil. Dacă avem noroc, ne putem clasa chiar pe primul loc”, ne-a mărturisit principalul finanțator al „alb-roșiilor”.
Valentin Badea, atacantul care a explodat la Steaua între anii 2006 și 2008, marcând printre altele golul calificării în grupele UEFA Champions League împotriva celor de la Standard Liege, a efectuat primele antrenamente sub comanda lui Adrian Falub. Ajuns la 30 de ani, olteanul a fost pus pe liber anul trecut de Farul Constanța, iar de atunci nu a mai cochetat decât doar cu formația din seria de Est a ligii secunde, ACS Buftea. Mutarea nu s-a concretizat și UTA încearcă să-l readucă în circuit cu un contract pe termen scurt.
Celălalt fotbalist ajuns luni seara în Calea Aurel Vlaicu este și mai cunoscut pentru simplul fapt că a jucat cu succes chiar și în UEFA Champions League în culorile celor de la Anderlecht și FC Brugge, dar și în tricoul echipei naționale. Alin Stoica are 33 de ani, însă, din 2009, de când s-a despărțit de formația sârbească Vojvodina, nu a mai avut echipă. A încercat acum doi ani să revină în tricoul Chiajnei, însă a rămas fără de acord până acum.
„Contractul lui Badea este făcut deja, probabil îl vom semna astăzi (n.a. marți) sau mâine. La Alin Stoica mai trebuie să ne uităm puțin, să vedem dacă ne poate ajuta cu adevărat. Mai trebuie să sosească și doi jucători propuși de impresarul lui Adi Mutu (n.a. Pietro Chiodi). Un atacant și un fundaș central de peste 1,90 metri, care, din câte am înțeles, au fost pe la Standard Liege”, a mai spus Marțian. Adrian Falub va avea ultimul cuvânt în ceea ce-i privește pe ultimii sosiți în Calea Aurel Vlaicu.

Recomandările redacției