coada vamaSute de camioane au așteptat, ieri, în coloană să iasă din ţară prin Vama Nădlac, după ridicarea interdicţiilor impuse de Ungaria pe perioada Rusaliilor catolicilor. TIR-urile au ocupat o bandă a DN 7 pe o distanţă de nouă kilometri, astfel că traficul s-a desfăşășurat alternativ, pe un sens. TIR-urile s-au adunat la frontiera cu Ungaria începând de luni seară, după ce în ţara vecină a fost interzis traficul de mare tonaj pe drumurile publice timp de 48 de ore. Deschiderea graniţei pentru camioane a avut loc luni, la ora 23.00 (ora României), moment în care aşteptau deja caminoa­nele la coadă. Șoferii aflaţi în trafic, marţi dimineaţă, spun că coloana de automarfare era lungă de opt-nouă kilometri, la ieşirea din ţară. „Stăm de mult timp aici. Și cred că o să mai avem de așteptat vreo opt-nouă ore. Nici zona nu este bună. Din cazua noastră se pot produce accidente, deoarece nu au loc mașinile să treacă. Eu vreau să merg până în Ungaria, dar sunt blocat aici”, spune unul dintre șoferi. Unii dintre șoferi spun că stau de dimineața de la 4 la rând. Autorităţile de frontieră au suplimentat personalul de control şi au dispus să fie folosite două benzi pentru ieşirea din ţară a automarfarelor. „A fost suplimentat personalul de control şi sunt folosite două benzi pentru ieşirea din ţară a automarfarelor. Sperăm că traficul va reveni la valori normale până spre seară”, a declarat Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad. De asemenea, Poliţia Rutieră Arad a mobili­zat echipaje pe DN7, pentru a fluidiza traficul. Amintim că cei din țara vecină nu permit circulaţia automarfarelor cu masa mai mare de 7,5 tone în zilele libere pentru odihnă sau în timpul sărbătorilor legale.  (C.U.C.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției