citizensMeci de sărbătoare la Peregu Mare. Cu o populație majoritar catolică, Peregu Mare a fost în toiul sărbătorii de Sfintele Paști și cum una din modalitățile de a se petrece timpul în asemenea ocazii sunt și evenimentele sportive, multă lume a ales să urmărească meciul de fotbal din Liga a 6-a dintre echipa locală, Viitorul și cea oaspete, Citizens Arad. Mai ales că în echipa din Arad evoluau foști jucători cunoscuți în fotbalul de performanță arădean și românesc precum Decebal Grădinaru, Radu Anca, Sebastian Huțan, Dan Țapoș sau din lumea politică precum Ovidiu Moșneag sau Dan Țolea. Alături de aceștia au participat numeroși arbitri activi din lotul cavalerilor fluierului arădean.
Totul părea că se potrivește cu sărbătoarea și cu așteptările primarului comunei Peregu Mare, Imre Kovacs, antrenor și președinte al Clubului Viitorul din localitate. Gazdele conduceau la pauză ( ajutate de un vânt puternic și de melancolia apărătorilor de la Citizens), cu 2-0, prin golurile înscrise de Tironiac și Feier.
Însă jucătorii aflați sub bagheta lui Doru Herțeg (ajutați tot de vânt, de experiență… și de alți factori) reușesc să înscrie în al doilea minut al reprizei a doua prin Radu Anca dintr-o lovitură liberă excelent executată. Cu trei minute mai târziu, gazdele invocă o lovitură de pedeapsă neacordată de către centralul Flavius Rița, acesta avertizându-l pe jucătorul gazdă, Vasile Tironiac, pentru simulare și nu peste mult timp jurnalistul Lucian Dănilă, jucător la Citizens reușește egalarea cu o lovitură de o finețe tehnică de admirat. Deci, în loc de un posibil 3-1, scorul a devenit 2-2.
Demoralizați, cei din Pereg mai încasează un gol în urma unei centrări a lui Radu Anca urmată de o deviere subtilă a mingii, cu capul, de către Grădinariu.
Gazdele au mai avut câteva ocazii de a egala, însă experiența lui Sebastian Huțan din poarta arădenilor a făcut ca scorul să rămână favorabil oaspeților.
La finalul partidei, primarul Kovacs a reușit cu greu să domolească frustarea numeroșilor suporteri ai gazdelor și tot cu greu propria-i amărăciune.
Viitorul Peregu Mare: Orth, Crepelca, Roman,Chilintan, Szellelky, Kovacs, Feier Samuel, Ferchi, Feier Sebastian, Dumitru, Tironiac.
Rezerve: Hovanyecz, Maroșan, Dîmbu, Gomboș, Prokopcsak, Moț, Weber.
Antrenor: Emeric Kovacs
Citizens Arad: Huțan, Koromi, Bogdan, Saladea, Jurcă, Țolea, Grădinaru, Radu, Moșneag, Dănilă. Hețeg. Rezerve: Meszar, Barbură, Ioja, Tomescu, Țapoș, Aniculăiesei.
Antrenor: Doru Herțeg
Au arbitrat: Rița Flavius, Gudiu Ionel și Daniel Hanț
Observator: Victor Ciurescu
Ioan Hamza

Recomandările redacției