Vânzările de maşini şi camionete ale GM au urcat cu 16%, ale Ford cu 14%, iar cele ale Chrysler cu 11%. Analiştii estimau un avans de 7,9% în cazul GM, 16% pentru Ford şi 14% pentru Chrysler.

 

Livrările Toyota Motor, Honda Motor şi Nissan Motor au fost sub aşteptările analiştilor.

 

Traficul din showroom-uri şi vânzările au crescut după ce Congresul şi preşedintele Barack Obama au convenit pe 17 octombrie finanţarea activităţilor guvernamentale şi prelungirea limitei de îndatorare a Statelor Unite până la începutul anului viitor.

În primele 10 luni, vânzările de autovehicule pe piaţa SUA au totalizat 12,4 milioane de unităţi.

 

Asistăm la o rezistenţă a consumului. În timpul blocajului guvernamental a avut loc o încetinire uşoară a cererii, care a crescut ulterior. Aşteptăm vânzări bune atât la sfârşitul anului, cât şi în 2014″, a declarat Michelle Krebs, analist la portalul specializat în cercetarea pieţei auto Edmunds.com.

 

În octombrie, vânzările de vehicule au avansat cu 11%, la 1,21 milioane de unităţi, conform Autodata.

 

GM a înregistrat creşteri ale vânzărilor în cazul tuturor brandurilor sale, în frunte cu Buik, ale cărui livrări s-au majorat cu 31%.

 

Vânzările de sedanuri Ford Fusion au urcat cu 71%. Ford a câştigat teren pe piaţa automobilelor de dimensiuni medii, dominată de mult timp de Toyota Camry.

 

Vânzările Toyota au crescut cu 8,8%, sub ritmul de 13% estimat de analişti.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK

 

Recomandările redacției