Vedeta zilei – Jeff Bridges continuă lupta cu cancerul. Cum arată acum actorul ras în cap

0
350

Jeff Bridges a fost diagnosticat cu cancer limfatic în urmă cu câteva luni, iar de atunci actorul își ține la curent fanii cu starea sa de sănătate. Recent, starul din Big Lebowski, în vârstă de 71 de ani, a postat o nouă imagine cu el. Jeff face tratament pentru limfom și a povestit că și-a ras părul.
„Cele mai noi informații”, a scris el pe Twitter și pe Instagram. „Mă simt bine. Mi-am ras părul”.
Jeff Bridges este unul dintre cei mai îndrăgiți şi respectați actori de la Hollywood. Vestea că a fost diagnosticat cu cancer a șocat o lume întreagă: familie, colegi, prieteni, fani.
Bridges le-a transmis tuturor celor care i-au fost și îi sunt alături în aceste momente dificile un mesaj special, odată cu lansarea unui jurnal online prin care își va ține la curent fanii cu lupta sa pentru a învinge această boală.
„Cancerul acesta scoate la suprafață sentimente de recunoștință, multă dra­goste. Multe dintre acestea le simt atât de intens și vă mulțumesc. E contagioasă toată dragostea aceasta, ca și cum ar fi un virus bun. Vă mulțumesc că-mi sunteți alături în această perioadă. Îmi face bine să primesc toate aceste urări de bine și de dragoste de la voi!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.