Vești bune pentru agricultorii arădeni și nu numai. Dacă târgurile au cam dispărut lăsând loc tranzacțiilor făcute prin alte căi, printr-un proiect nou, va fi creată o piață online.

Fermierii vor avea acces la informații despre piața locală și internațională de tranzacționare a porumbului și cerealelor şi vor putea intra în legătură cu parteneri de afaceri direcți, beneficiind de o piață competitivă și de condiții favorabile de negociere.

Este un proiect de sprijin realizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), împreună cu Commoditrader, platforma digitală de comercializare online a produselor agricole lansată în România în toamna anului trecut.

Astfel, Commoditrader și APPR își propun să creeze condiții comerciale mai bune și acces la piața locală și globală pentru producătorii români de cereale printr-o piață online, unde casele comerciale locale, internaționale și externe pot licita porumbul produs în fermele din România. Parteneriatul se bazează pe o înțelegere comună pentru a lucra pentru fermieri și în interesul lor.

Platforma va fi oferită ca un serviciu gratuit în ceea ce privește comerțul, iar fermierul va putea să o folosească pentru a se informa despre nivelul prețurilor produselor agricole, pentru a-și lista produsele și pentru a vinde sau cumpăra.

Recomandările redacției