În această dimineață pe stadionul din Sânicolau Mic, Bătrâna Doamnă a întâlnit pe Ripensia Timișoara în ultimul meci de pregătire de dinaintea startului de campionat. Arădenii au învins cu 2-1, toate cele trei goluri fiind marcate în prima repriză. Tudor Călin a deschis scorul în minutul 20, reluând în plasă nemarcat din mijlocul careului mic un balon respins în față de Florin Iacob în urma unui șut de la marginea careului de 16 metri. Egalarea a venit dintr-o fază fixă în minutul 40: Idriz Batha a executat excelent o lovitură liberă de pe partea dreaptă iar Alexandru Benga a reluat cu capul în plasa porții adverse. Patru minute mai târziu, UTA a reușit o fază frumoasă, cu Hoxhallari angajându-l pe Otele în banda stângă, nigerianul a centrat de pe linia de fund și David Miculescu ajuns pe post de număr 9 în centrul careului mic a reluat simplu în poartă.

În afara golurilor marcate UTA a mai avut câteva ocazii importante: Batha l-a întins pe portarul advers cu un șut frumos din lovitură liberă, apoi Keserü a reluat puțin pe lângă poartă o centrare a lui Ubbink. După pauză Stahl a ratat cu poarta goală trimițând mult peste transversală, Chindriș a lovit bara cu o lovitură de cap în urma unui corner iar Otele și sârbul Markovic (aflat în probe) au ratat din poziție de singur cu portarul.

Per ansamblu UTA a făcut un joc acceptabil, fiind clar echipa care a condus ostilitățile dar trebuie să ținem cont și de diferența de un eșalon dintre cele două echipe. Problema echipei lui Poenaru a fost aceea că în mare parte a timpului posesia a fost sterilă, majoritatea acțiunilor de atac împotmolindu-se în ultimii 20 de metri. Foarte agitat, chiar nervos în multe momente, antrenorul Bătrânei Doamne și-a cravașat permanent băieții cerându-le să țină mai puțin de minge și să paseze mai repede. Cei mai vizați de critici au fost Vukcevic și Erico, jucători care au comis mai multe greșeli individuale. La polul opus s-a situat Otele, nigerianul având o prestație foarte consistentă, remarcându-se prin corectitudinea deciziilor și a execuțiilor, în special în prima repriză. Foarte bună de asemenea și prestația jucătorilor tineri care au adus multă energie în jocul UTA-ei din ultimele 30 de minute. În special Raul Șteau a ieșit în evidență prin combativitate și implicare în joc.

UTA a evoluta în următoarea componență : Fl. Iacob (60 Balauru) – Vukcevic (87 Maxim), Erico (65 Chindriș), Benga (73 Dobrescu), Hoxallari – Batha (87 Cibi), Fl. Matei (65 Isac) – Miculescu (60 Stahl), Ubbink (80 Negoescu), Otele (73 Șteau) – Keserü (65 Markovic)

La final, Ilie Poenaru a declarat despre meci : „A fost un ultim test bun din punctul meu de vedere. Mă bucur că am întâlnit o echipă bună, agresivă, care ne-a pus probleme. Având în vedere că debutăm în campionat în deplasare poate mi-aș fi dorit să jucăm acest ultim meci de pregătire tot în deplasare dar ținând cont de starea de oboseală acumulată am considerat că încă 1-2 ore petrecute în autocar ar fi amplificat această stare și n-am vrut să risc vreo accidentare. Noi practic săptămâna asta am terminat perioada de pregătire, cu trei zile foarte dure și știam că n-o să avem ritm și prospețime dar totuși vreau mai mult, vreau mai multă mișcare, să circule mingea mai repede, să fim mai reactivi atunci când pierdem posesia. Au fost și multe momente bune, poate că pentru public nu a fost foarte plăcut dar jucătorii au avut pentru astăzi niște teme și le-au pus în practică, ceea ce este îmbucurător. Este clar că săptămâna viitoare de la zi la zi vom arăta mult mai bine și sper ca la meciul cu Piteștiul să fim pregătiți.“

(foto : Ciprian Petcuț)

Recomandările redacției