Viteze şi ritmuri…

Am prins iarăși un loc pe ,,tamponul” tramvaiului numit Europa, dar noi nu știm încă. Sau ne facem că nu știm. Cu alte cuvinte, suntem din nou mai pe la coadă, acolo unde trebuie să ne mulțumim cu firmiturile de la masa bogaților. Nu suntem la decizii. Președintele e bucuros ca după o victorie, după declarația finală de la Roma. Pentru că s-a schimbat formularea din ,,Europa cu două viteze” în cea cu ,,ritmuri și intensități diferite”. În fond e același lucru, dar spus cu alte cuvinte. În esență cei mari se ascund în spatele unor formulări stufoase și aparent optimiste. Dar, în realitate, sunt săpate noile tran­șee birocratice care vor să constituie o piedică pentru cei din Est. O cutie frumos ambalată, cu funde, dar când o deschidem găsim un rahat înăuntru. Europa se regrupează și nici cei mari nu mai știu de fapt foarte bine ce trebuie să facă. Noile realități economice generate de migrația masivă din Est, dar și din Orientul Mijlociu sau mai îndepărtat, precum și amplificarea terorismului sunt noile coordonate după care par a se elabora toate politicile. În fapt sărăcia, dar mai ales teroarea au ajuns pe podul Westminster, la doi pași de Parlamentul britanic. Exemplele recente din alte orașe europene nu le mai amintim. Nu mai sunt de fapt resurse  suficiente pentru toți. Beneficii din care toți vor să se înfrupte. De aceea, cei din vechea Europă par a ridica un gard, nu ca și cel al ungurilor foarte  vizibil, ci unul  invizibil, economic,  dar  la fel  de eficient.  Chiar președintele Franței, Hollande care este deja un ,,cadavru politic” și poate vorbi acum fără consecințe electorale a spus că ,,primirea ţărilor din Europa de Est în rândurile UE a fost o mare greşeală”. Sigur, ce uită să spună este că atunci când Uniunea s-a extins le-a convenit și lor. Inclusiv Franței. În fond n-au făcut-o de dragul nostru, al bulgarilor și nici chiar de al cehilor, ungurilor și polo­nezilor ceva mai devreme. Să fim serioși. Cinici au fost și atunci, cinici rămân și acum. Dar atunci le-a convenit pentru că Europa era suprasaturată de produse și servicii. Și trebuia o piață de desfacere. Și au găsit. În fond era (este) o bună afacere. Prețurile bunurilor de consum sunt aproape identice cu cele din Europa, dar salariile de șase ori mai mici. Dar asta e o altă discuție. Cert este că suntem în mișcare, dar nu în fotoliu, înăuntru, în relativă siguranță, ci ne agățăm și noi de… tampon și înaintăm cum putem. Grija noastră este să nu cădem de tot şi să rămânem de …căruţă. Dar pentru cele întâmplate, noi și numai noi suntem de vină. Țări comparabile cu România au prins un loc mult mai bun. Ne pierdem în schimb în discuții de așa-zisă politică internă. ,,Măcinăm” de fapt în gol, ne batem pe mize mici și nu reușim să construim ceva durabil. Niște kilometri consistenți de autostradă, niște canale de irigații, ceva care să impulsioneze cu adevărat economia națională. Nu am reușit să ne unim în jurul unui țel de mare anvergură.