voiculetEste tot mai clar că nu vor fi mulți supraviețuitori din actualul lot al „Bătrânei Doamne”. La finalul sezonului sau chiar mai devreme, unii jucători vor deveni istorie în Calea Aurel Vlaicu, însă există și fotbaliști care s-ar putea reabilita în urma meciurilor cu FC Maramureș și FC Bihor.
Unul dintre aceștia este și Adrian Voiculeț. Atacat dur de patron pentru că s-a accidentat prea ușor, vârful de 28 de ani a revenit în forță pe final de stagiune și, cel puțin pe antrenorul echipei, părea să-l fi convins că mai merită o șansă și la anul. Însă, acum Adrian Falub nu mai știe exact ce să creadă despre elevul său. „ Pe Voiculeț nu reușesc să-l ghicesc. Este un fotbalist de mare potențial, care poate evolua mult dacă s-ar pregăti și concentra cum trebuie. Eu îl văd înscriind de la 15 goluri în sus în fiecare sezon, doar că pentru asta trebuie să stai mereu cu biciul pe el. Nu știu dacă îmi pot lua și angajamentul ăsta…”, a punctat „principalul” arădenilor.
Un alt fotbalist hulit de patron, dar care are evidente calități de fotbalist, este Maximiliano Laso. Argentinianului i s-a reproșat faptul că nu are constanță în evoluții și nu își dă sufletul pentru UTA, dar un alt „păcat” al „mijlocașului de buzunar” este și salariul mare pentru Liga a II-a. Laso câștigă 4.000 de euro pe lună până pe 31 iulie în Calea Aurel Vlaicu, însă dacă mai vrea să continue în „alb-roșu” va trebui să-și diminueze pretențiile. „Are o nouă ofertă pe masă din partea noastră, așteptăm răspunsul său”, a confirmat Gheorghe Constantin, președintele executiv al „textiliștilor”.

Recomandările redacției