folc pe pitaLa sfârşitul acestei săptămâni, cu sprijinul Primăriei oraşului Pecica şi al Consiliului Local, cenaclul „Lucian Emandi” al Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” organizează cea de-a treia ediţie a festivalului „Folk pe pâine”.

După cum ne spuneau reprezentanți ai Primăriei, evenimentul s-a bucurat în ultimii ani de un succes crescând, atrăgându-i atât pe iubitorii pe muzică folk din oraş cât și din restul judeţului; ba, chiar şi din județe învecinate. Pe scena amenajată în Pădurice – lângă Stadionul „Progresul“ – va urca și la această ediție nume sonore. Intrarea va fi şi de această dată liberă şi vineri și sâmbătăt sunt aşteaptați toţi iubitorii de muzica bună.

„Vă aşteptăm în acelaşi cadru natural, în apropierea luncii Mureşului, cu folk şi poezie la cort. Concertele vor avea loc în intervalul orar 19 – 24, vineri şi sâmbătă. După concerte vom aprinde focul de tabără, vom gusta din pita noastră şi ceaunul pregătit cu pricepere de Attila. Vom cânta…până dimineaţa! Amatorii de drumeţii se pot campa cu corturile gratuit şi vor putea vizita obiective din zonă: frumuseţea luncii, Ferma de bivoli Pecica, cu centrul de informare. Cu bicicletele din dotarea centrului pot trece podul peste Mureş, spre Mănăstirea Bezdin” completează și un component al echipei de organizatori – echipă condusă de prof. Eugenia Pete, cea care va fi şi moderatoarea evenimentului.  

Alături de nume cunoscute pecicanilor – de la ediţiile anterioare ori de la spectacolele cenaclului „Lucian Emandi” – acum vor fi prezenți și numeroși artişti care vor concerta și în premieră în Pecica. Din programul festivalului – ce va ține deci în zilele de vineri și sâmbătă, vineri fiind deschiderea oficială – amintim numele celor care și-au anunțat prezența: Adrian Borcea (Pecica), Ioana Mureșan (Cluj-Napoca; locul I la „Vlahia Festival” 2014), Daniel Făt (Brașov), Rock Filarmonica (Oradea), Old Lady’s Band (Arad), Dinu Olărașu (Sighișoara), Adrian Ivanițchi (Sighișoara), Vasile Mardare (Timișoara; lansare de album: „Anii cei mai frumoși”; folkistul anului 2013), Magda Puskas & prietenii (Cluj-Napoca).
Pentru sâmbătă și-au anunțat prezența: Oliver Goilean (Arad), Felicia Pop (Alba-Iulia) & Raluca Cismaru (Sibiu), Vasile Gondoci (Lugoj), Nova Band (Arad; Cristi Bordașși Laura Gașpar – locul I  la Festivalul  „Întregalde Folk” 2014), Walter Ghicolescu (Constanța; dublă lansare de albume: „Popas în alt cântec” și „Cântec rockstit”), Cristian Buică (Reșița; lansare de album: „Unii cântă, alții beau”), Mircea Bodolan (București), Daniel Julean, Nelu Pitic & Trupa de serviciu (Arad); în jurul miezului nopții fiind programată închiderea ediției.

Recomandările redacției