formareSute de persoane din Arad, fără serviciu, fără studii, cu situaţie materială precară sau chiar cu dizabilităţi, au fost formate profesional în cadrul unui proiect derulat din bani europeni. Dacă înainte să fie angrenaţi în proiect, mare parte din arădeni nu sperau să ocupe un loc de muncă cu acte în regulă, acum deţin chiar şi o certificare profesională recunoscută peste hotare.
De trei ani de zile şi Aradul a fost implicat într-un proiect derulat în mai multe regiuni din ţară. Este vorba de „Dezvoltarea de structuri ale economiei sociale in Regiunile Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia și Vest“ derulat de Direcţia Ge­nerală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Parteneri ai proiectului sunt: Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, Baia Mare, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea şi Societatea de Servicii Sociale și Sănătate, Pecs, Ungaria. Proiectul a avut un buget total de aproape 19,4 milioane de lei, finan­ţa­rea fiind obţinută prin Programul Opera­ţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Prin proiect, la nivelul municipiului s-a dezvoltat un centru de resurse care a desfăşurat activităţi de promovare a drepturilor persoanelor vulnerabile, pentru formarea profesională şi sprijinirea integrării pe piaţa muncii. De derularea serviciilor s-au ocupat formatori în economie socială, manageri de întreprindere socială și asistenți comunitari. Pentru alegerea calificărilor s-a făcut un studiu pe judeţ, pentru a se stabili care sunt cerinţele de pe piaţa arădeană a muncii. „Ne-am angajat la formarea a peste 800 de persoane din judeţ. Este important ca atunci când se derulează un asemenea proiect să iei în calcul ce locuri de mncă se găsesc. Beneficiarii de­ţin acum o diplomă recunoscută în Europa, deci se pot angaja în stră­i­nă­tate“, a susţinut Edita Iuhasz, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
Meseriile, stabilite după un studiu
Astfel, în cifre, beneficiari ai proiectului au fost 200 de arădence, 150 de persoane cu dizabilităţi, 200 de persoane de etnie romă, 20 de tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copi­lului, 50 de familii cu mai mult de doi copii şi 200 de arădeni care au ca sursă financiară doar venitul minim garantat. Au mai fost implicate în activităţi de economie, social 120 de persoane şi cinci asistenţi comunitari. Toate aceste persoane au fost formate profesional pe meseriile: agent curăţenie clădiri, bucătar, comunicare în limba engleză, confecţioner textile, lucrător comercial, mecanic auto, tehnician maseur, opera­tor prelucrare validare date şi antrepre­nor în economia socială. „Una dintre persoanele cu dizabilităţi, mai exact cu probleme de auz a reuşit să se angajeze ca şef serviciu. Până acum, un număr de 31 de persoane au re­u­şit să-şi găsească un loc de muncă“, a mai precizat Edita Iuhasz.

Recomandările redacției