cartusePrintr-un control de rutină, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit în bagajele unui bărbat 80 cartuşe de vânătoare pe care acesta încerca să le introducă ilegal în ţară. Omul a încercat să se scuze spunând că sunt ale şefului său care le va folosi la o partidă de vânătoare dar a fost oprit pentru verificări. „La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul argentinian Marcelino Jose R., în vârstă de 52 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate al autoturismului, cantitatea de 80 cartuşe de vânătoare cu glonţ pentru carabină, nedeclarate, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul sectorului P.F. pentru cercetări”, a precizat comisar şef de poliţie Iancu Daniel, purtător de cuvânt al STPF Arad.
Luat la întrebări, argentinianul a declarat că muniţia îi aparţine şi o transporta la Călăraşi, fără a deţine documente în acest sens. Totodată acesta a mai declarat că muniţia este pentru patronul său, cetăţean italian, care urmează să ia parte la o partidă de vânătoare în România.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muni­- ţiilor şi contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției