HALM sujba troita Brusturi HALMA Viorica Brănetiu HALMA Viorica Brănetiu2 HALM pastravarie Brusturi HALM cazan tuica HALM macelari porc HALM sujba troita Brusturi2Este o tradiţie a locului, ca fiecare familie mai înstărită să întreţină sau să ridice o Troiţă la marginea satului. Odinioară, aceste troiţe însemnau hotarele localităţii, iar cum biserica ortodoxă rămăsese pentru românii transilvăneni singura instituţie care le servea interesele, aceste însemne de hotar se construiau, invariabil, în forma crucii. Aşa că, peste timp, a rămas termenul de troiţă. Un astfel de monument a ridicat în anul 2007 şi familia doamnei Viorica Brăneţiu din Brusturi, la marginea acestei aşezări, iar de atunci, în fiecare a patra duminică de după Sfintele Paşti, părintele paroh Gheorghe Viţelar, împreună cu slujitorii bisericii şi cu invi-taţii familiei Brăneţiu se deplasează la Troiţă şi săvârşesc o slujbă pentru recoltă bună şi pentru ferirea de cele rele (furtuni, grindină, inundaţii, secetă etc.). În ceea ce ne priveşte, am considerat că trebuie să profităm de acest eveniment deosebit din viaţa comunităţii gospodarilor din Brusturi şi să ne deplasăm la casa doamnei Viorica Brăneţiu pentru a vedea cum se pregătesc pentru întâmpinarea acestei sărbători a satului şi, totodată, a familiei. Am căzut „la ţanc” – cum se mai spune în limbajul nostru gazetăresc – deoarece toată familia Brăneţiu era prinsă în activităţile specifice întâmpinării unei mari sărbători. Pe Viorica Brăneţiu am găsit-o frământând aluatul pentru pâine. Dincolo, în bucătăria de vară, bărbaţii familiei tranşau un porc pe care-l tăiaseră dis-de-dimineaţă. Mai înspre grădină, într-un şopru special amenajat, ardea focul sub cazanul de ţuică, iar oamenii învârteau, cu rândul, la manivela de lângă comănac. Mai câtre deal, mezina familiei ne-a prezentat două heleşteie cu păstrăvi… Dar, să le luăm pe rând.
Pâinea de casă, o delicatesă în toată puterea cuvântului
„Pâinea făcută în cuptor – ne mărturiseşte doamna Viorica Brăneţiu, în vreme ce frământa aluatul – nu se compară cu nimica în lume. Dacă te duci şi cumperi pâinea de la magazin, poţi să o laşi cu săptămânile, că doar se întăreşte ca piatra şi nu prinde nici un fir de mucegai. De ce? Pentru că se bagă tot felul de prafuri în ea, că aproape nici nu mai miroase a pâine. Noi, aici, în afară de făină, sare, apă şi drojdie, nu punem nimica. Ba, credeţi-mă, că de cele mai multe ori punem drojdie de pe prunele puse la maturat pentru ţuică, aceasta fiind naturală sută la sută. Pe lângă aluatul despre care vă spun, la fel de important este şi cuptorul pentru făcut pâine. Câtă vreme stă aluatul la dospit, ard cuptorul până ce se curăţă şi se încălzeşte de tot. Proba cuptorului bine încălzit se face tot cu făină: iei făină între trei degete şi o arunci pe vatra cuptorului. Dacă arde, atunci cuptorul este bine încălzit, sau „ars”, cum mai spunem noi. Între timp tragi şi jarul la uşa cuptorului, după care pui aluatul de pâine porţionat pe tăvi şi îl pui în cuptor.” Fermecat de explicaţiile doamnei Viorica Brăneţiu, abia dacă sesizăm cum se scurge timpul. Până să se coacă pâinea pe vatra cuptorului, trecem puţin pe la cazanul de fiert ţuica. „Mai avem ceva borhot de mere, ne spune gazda noastră, aşa că, dacă tot stăm astăzi pe lângă gospodărie şi ne ucupăm de unele-altele, ne-am gândit să facem şi ţuica asta. Dacă mai ţinem borhotul, îşi pierde foarte mult din randament. Pe de altă parte, anul acesta nu ştiu dacă se mai fac mere, dar oricum nici nu se pune problema să avem o recoltă cum am avut anul trecut. Parcă nici nu-i bine pentru pomi să roadească în fiecare an aşa de mult. Poate că anul ăsta vom avea noroc la prune, sau la pere, dar asta numai bunul Dumnezeu ştie.” Ţuica de mere de anul trecut este una cât se poate de bună, pentru că a fost un an secetos, iar merele au crescut mai mici, dar mai dulci. Iar pentru informarea cititorilor noştri, în Ţara Moţilor ţuica se face de două ori întoarsă, pe la 53 de „ştricuri”, sau grade, cum spun domnii. De la cazanul de ţuică, trecem la „carmangerie”, unde gospodarii se apucau să facă mezeluri. Carnea macră şi cea cu os era tranşată în porţii mici şi pusă apoi în congelator. Jumările, caltaboşii şi cârnaţii era făcuţi mai mult pentru gustare, adică pentru consumul din zilele următoare. „Nu cumpărăm aproape nimic din carne sau lapte, ci toate produsele le facem noi în gospodărie. Produse ecologice sută la sută. Porcul pe care l-am tăiat n-a mâncat în viaţa lui nici o lingură de concentrate sau de alte stimulente chimice, ci numai produse naturale. La fel şi vacile sau oile. Laptele este de o calitate extraordinară şi se înţelege că la fel de bune sunt şi untul, brânza sau smântâna pe care le producem la noi în gospodărie” – ne informează doamna Viorica Brăneţiu. După vizita la carmangerie, împreună cu doamna Viorica Brăneţiu şi cu nora domniei sale, Alina, am mers să vedem şi heleşteiele cu peşte. Este o ocupaţie mai puţin întâlnită în zona comunei Hălmagiu, dar se pare că aici, la Brusturi, sunt condiţii prielnice pentru creşterea păstrăvului. „Avem două feluri de păstrăvi – ne spune doamna Viorica Brăneţiu. Păstrăvi din specia indigen, cum se spune, şi păstrăvi curcubeu.” Cel care se ocupă de heleşteiele cu păstrăvi este ginerele doamnei Viorica Brăneţiu, care pe moment este plecat din ţară, dar treaba gospodărească se vede de la o poştă. Apa vine din munte, prin curgere liberă, aşa că nu trebuie consumată energie electrică şi bani pentru pomparea acesteia. În plus, se pare că temperatura apei este prielnică creşterii păstrăvilor. Nepoata doamnei Viorica Brăneţiu ne arată păstrăvii din ambele heleşteie, care se dezvoltă cât se poate de bine.
După ce am vizitat pe îndelete ferma familiei Brăneţiu, duminica am asistat la slujba oficiată de către părintele paroh Gheorghe Viţelar, după care ne-am deplasat la Troiţa ridicată de familia Brăneţiu. După slujba de la Troiţă, familia Brăneţiu i-a servit pe musafiri cu sucuri, ţuică, prăjituri şi alte bunătăţi.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției