Despre generația de excepție cu creatorul ei; Păcurar: „Dacă nu îți place ce faci, abandonezi în secunda 1” (I)

Aradul fotbalistic are din nou o generație de excepție, care, recent, a adus și două trofee în vitrina clu­bului UTA. Este vorba despre Cupa României la Deva (3-2 în finală cu ACS Poli) și Supercupa României (5-4 cu Viitorul Constanța). Dar, până să ajungă la aceste performanțe, Atletico 1997-1998 a parcurs un drum lung, cu destule obstacole, dar și frumos. Cel mai în măsură să vorbească despre pașii parcurși de Man, Tănase, Petre și restul colegilor lor este cel care a format această ge­nerație și a pregătit-o timp de 12 ani de zile. Profesorul Cristian Păcurar a început treaba în anul 2003, după ce se despărțise de Telecom. Restul detaliilor le găsiți mai jos.
– Cristi, pentru a ajunge la pre­zent, la ceea ce a devenit genera­ția ta, te-am ruga să ne întoar- cem puțin în timp. Mai precis pri­mele tale zile cu acești jucători.
– Totul a început în anul 2003 spre 2004, pe terenul din Subcetate și cel de la Telecom. Primul jucător care a venit la selecție a fost Vasi, după care au apărut Moza, Ianc, Nedea și alții, pe parcurs. Atât pot să spun, că selecția am făcut-o din 500-600 de copii și, zic eu, i-am ales pe cei mai buni.
– Cât timp a continuat selec­ția? Și am vrea să ajungem și la momentul în care ai luat de la UTA câțiva jucători care sunt și astăzi componenți importanți ai UTA-ei Under 19…
– Selecția este permanentă la acest nivel. Mai mereu vin copii și procesul se duce până la 12-14 ani. Sau genul lui Costin, care a venit de la Liberty Salonta după ce s-a desființat, iar el era în căutări. Tot din selecție a făcut parte, chiar dacă avea 15 ani. De la UTA au rămas, dintre cei care sunt și azi componenți ai echipei, Iuga și Lazăr. Și-au dorit să vină, au văzut o calitate a muncii la mine și la domnul profesor Demian peste ce se întâmpla în țară. Au gândit în perspectivă și au dorit să facă pasul într-un mediu pe care l-au considerat mai benefic.
– Când ai început colaborarea cu profesorul Marius Demian, ce ne poți spune despre aceasta și de ce s-a încheiat ea?
– În 2004 și datorită dânsului am făcut pasul de la Școala Sportivă spre Atletico. E un om în care am foarte mare încredere, un om foarte serios, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost un pas care l-a făcut dânsul spre mine, am fost încântat. Atât de la domnul profesor Demian cât și de la nea’ Feri am avut de învățat. Colaborarea cu domnul profesor s-a încheiat datorită unor probleme personale ale dânsului, care l-au ținut departe de gazon din 2009. Chiar aveam nevoie de cineva care să mă ajute, pentru că volumul de muncă era foarte mare.
– A venit nea’ Feri apoi, ți-a luat mult timp să-l convingi, știindu-se faptul că dânsul își alege atent generațiile cu care lucrează?
– Mă bucur că ați constatat și dumneavoastră asta. Nea’ Feri nu a lucrat cu multă lume împreună, și-a ales jucătorii sau echipa, dar și omul de lângă el. Mă bucur că a făcut pasul spre mine. În momentul res­pectiv îi era foarte greu, avea și generația 1994, a lui Hlistei, dânsul termina cu o grupă și venea la a doua grupă. Având cele două grupe separate, 1997 și 1998, vara antrenamentele durau de la ora 3 după-amiaza până la 9 seara.
– Care au fost aspectele la care nea’ Feri te-a ajutat cel mai mult?
– La toate, atât cele fotbalistice, cât și umane. A fost un privilegiu să muncesc cu dânsul, dar, bineînțeles, și cu profesorul Demian. Nu mă dau cel mai deștept antrenor, nu am inventat balonul. Sunt un băiat mo­dest, chiar dacă unii au altă impresie. Vreau doar să îmi văd de treabă și în continuare, fiindcă îmi place enorm ceea ce fac.
– Care a fost criteriul după care i-ai împărțit pe jucători pe posturi? Se știe că de multe ori când e copil un jucător are un anumit rol în teren, iar când crește și dezvoltă aptitudini altul. Ne poți da exemple din generația ta de jucători care poate la început erau fundași, poate portari, iar acum sunt jucători de atac, sau invers…
– După calitățile pe care le-au exprimat și le-au arătat. Mai puține exemple aș putea da. Poate Zdrențan, care de o săptămână e cu noi la UTA. A fost atacant, iar acum e jucător defensiv. Am fost foarte atent la ce am dezvoltat, pentru că aici, ca antrenor, trebuie să dezvolți. Munca e crucială, iar dacă nu îți place ce faci, abandonezi în secunda 1.
– Bănuim că au fost și momente de cotitură pentru voi! Ați mai pierdut pe parcurs și jucători, care, poate, ca și talent ar fi promis mult. Numele lui Nedea cred că e elocvent în acest sens.
– Se întâmplă în viața unor echipe să plece jucătorii, mai ales la nivelul de copii și juniori. Unii părinți sunt supărați, alții sunt bucuroși, unii sunt satisfăcuți, alții nu. Nedea a fost campion național în 2009, juca mijlocaș central, era printre cei mai evidențiați. Hotărîrea a fost a părintelui de a-l muta la un alt club. Din păcate, și o spun cu părere de rău, a fost o greșeală, pentru că dacă tot a plecat, trebuia să plece unde e mai bine, unde se muncește mai mult. Ducându-l la Curtici, din punctul meu de vedere, fără să deranjez, a făcut un pas greșit.
(Va urma)