Amnezia societăţii civile

La Arad, acum aproape doi ani, societatea civilă era foarte activă, cerea demisia preşedintelui, a primarului, a tuturor celor aflaţi la Putere. Chiar dacă protestele erau unilaterale, din punct de vedere politic, de fiecare dată protestatarii iterau că manifestările lor sunt apolitice şi vizează doar abuzurile politicienilor. Acum, dacă îi întrebăm pe cetăţenii Aradului care au fost revendicările şi motivul protestelor, unii îşi vor aminti doar de conflictul dintre preşedintele Traian Băsescu şi secretarul de stat Raed Arafat. În rest, poate doar apropierea campaniei electorale să-i fi îndemnat pe reprezentanţii societăţii civile să protesteze.
Anul trecut, în vară, când „tirul” USL ciuruia, rând pe rând, instituţiile statului, după un scenariu bine pus la punct şi cu metode aflate la limita constituţiona­lităţii, societatea civilă arădeană (mă rog, autointitulaţii reprezentanţi ai acesteia) s-a cufundat într-o tăcere suspectă. Mă gândeam că, dacă iarna au protestat pen­tru apărarea statului de drept, „apolitic”, cum ar veni. Le era mai uşor să protesteze vara, tot pentru apărarea statului de drept, tot într-o poziţie neutră, doar că înspre altă direcţie. Dar… pauză. Poate nu le prieşte căldura, e singura explicaţie.
Acum, a venit iar frigul, iar Puterea are din nou derapaje de la principiile democraţiei. Societatea civilă arădeană, cea atât de vehementă acum doi ani, a „aţipit” din nou, chit că sunt condiţii meteorologice aproximativ similare. E drept, nu se mai apropie campania electorală (europarlamentarele sunt considerate mult mai puţin atractive, astfel încât să se creeze o manipulare) şi, implicit, „sponsorii” nu se mai înghesuie.
Cu toate acestea, chiar dacă nu se mai protestează fizic, prin prezenţă în faţa Palatului Administrativ, respectiv în faţa instituţiilor şi partidelor care au modificat grobian Codul Penal, mă aşteptam măcar la o reacţie, sub forma unui comunicat de presă, a unei conferinţe sau ceva similar. O reacţie care poate fi şi pro, nu neapărat contra acestor modificări, dar care să arate clar poziţia societăţii civile faţă de acest subiect delicat.
Această tăcere prelungă, această „amnezie” clarifică foarte multe dintre supoziţiile ridicate acum doi ani. Pot spune că se confirmă faptul că „societatea civilă” de acum doi ani avea un interes clar, cu influenţe politice, reprezenta o armă folosită de USL pentru a obţine avantaje politice. Adică, un fel de extensie în stradă a Antenelor lui Voiculescu.
Ne plângem că nu există societate civilă, dar societăţii civile reale i se confiscă menirea tocmai de aceşti aşa-zişi reprezentanţi. Şi, dacă tot suntem în preajma aniversării Revoluţiei din ’89, păstrând proporţiile, aşa cum Revoluţia a fost „confiscată” de unii după căderea comunismului, aşa şi termenul de societate civilă a fost „confiscat” de o mână de oameni, care ascund interese personale şi de grup în spatele acţiunilor de protest.
Din păcate, scăderea prezenţei la vot, lipsa de solidaritate la proteste, unidirecţionarea unor proteste şi folosirea acestora în scopuri politice, reprezintă tot atâtea „ingrediente” care dau prilejul clasei politice să conducă discreţionar România.
Teofil Grădinaru