Perspectiva regionalizării, dezbătută aprig în media a mobilizat arădenii. Mai exact, este vorba despre competiţia dintre Arad şi Timişoara, văzută prin ochii locuitorilor şi redată la emisiunea „Raport de ţară”, campania Digi24 – despre regionalizare, ajunsă la o a patra confruntare. Arădenilor şi timişorenilor deopotrivă li s-a cerut să-şi exprime opinia vizavi de aspectele pozitive, dar şi despre carenţele pe care le au judeţele pe care le reprezintă. Concluziile au fost trase de către un juriu special.
„Raport de ţară” este o campanie Digi24, despre regionalizare şi despre urmările acesteia, care implică şi telespectatorii. Pe site-ul raportdetara.digi24.ro, aceştia pot să-şi susţină judeţul prin vot, până pe data de 28 iulie. Arădenii s-au mobilizat într-un număr mare, astfel că, în finalul emisiunii s-a putut constata că Aradul a întrecut Timişoara cu sute de voturi în plus venite din partea publicului.
Într-un tot pe judeţe, realizat din punct de vedere al voturilor susţinătoare, Aradul se situa în acest weekend pe locul IV, cu câteva mii de voturi după Sibiu, Olt şi Braşov. Perspectiva procesului de regionalizare a fost dezbătută săptămâna trecută la Consiliul Judeţean, la iniţiativa Confederaţiei CNS Meridian, în prezenţa directorilor de instituţii, deputaţilor şi liderilor de sindicate.

A1 92
Misiune neobișnuită pentru jandarmii arădeni care au fost solicitati să intervină pentru îndepărtarea unei pisici agresive (foto cu pisica furioasă)
citește mai mult »
„Regionalizare” – os arucat le cetateni, ca sa nu se vada scumpirile de la electricitate , gaze, tigari, bere , impozite etc. etc. Deci, cacealmaua tip PD-L continua si sub auspiciile USL. Ca, poate asa, prostimea nu observa ca o duce mai rau si ca a mers la vot absolut degeaba. „Iepoca” de constrangeri de pe vremea lui Boc se continua, cu succes, sub Ponta, dar mult mai destept (perfid) mascat.