• Interviu cu dr. Gheorghe Furău, candidat PSD la Consiliul Local al municipiului Arad

– Domnule doctor Gheorghe Furău, ce v-a determinat să candidați pentru un mandat de consilier municipal din partea PSD Arad?
– Numai prin implicarea fiecăruia dintre noi putemschimba în bine orașul Arad, așa că am decis să măimplic din nou, după o pauză de patru ani, în care m-am ocupat doar de problemele profesionale de la spital. Am încredere că Ilie Cheșa este omul potrivitpentru a aduce acea schimbare pe care o dorim cu toții. Am fost colegi patru ani în Consiliul Local al municipiului Arad, în perioada 2016-2020, chiar pot spune, glumind puțin, că am stat în aceeași bancă, aveam locurile unul lângă celălalt, așa că îl cunoscfoarte bine și am decis să mă alătur acestei echipeformate din persoane bine pregătite, echipă care îmbină experiența cu tinerețea. Principalele melemotive sunt legate de dorința de a continua săîmbunătățesc sistemul de sănătate local, în special construirea noii maternități în Arad, un proiect pecare l-am susținut de ani de zile. Cred că experiențamea ca medic și consilier poate contribui semnificativla realizarea acestui obiectiv esențial pentrucomunitatea noastră.
– Ați anticipat a doua întrebare. Cât de realizabileste proiectul privind noua maternitate?
– Aradul are nevoie mai mult ca oricând de o nouămaternitate, nu avem voie să ratăm această șansă de a construi un nou spital matern cu fonduri europene. Chiar dacă nu este soluția pe care am propus-o eu șipe care o consider cea mai bună, cu acea locație nouă, în sistem pavilionar pentru secțiile spitalului. Avemtermen iunie 2026, așa că factorii de decizie trebuiesă se mobilizeze și să demareze lucrările cât mairepede, să nu ratăm acest obiectiv deosebit de important pentru comunitatea arădeană. Construireaunei maternități este un pas important pentruîmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru mame șicopii, dar este necesar să lucrăm cu experții îndomeniul medical pentru a ne asigura că maternitateaîndeplinește nevoile comunității. Sper ca măcar înceasul al doisprezecelea să conștientizeze toți factoriide decizie importanța unui nou matern. Din parteamea există tot sprijinul și toată deschiderea.
– Ați vorbit mai devreme despre îmbunătățireasistemului de sănătate din Arad. Care ar fiprimele măsuri care ar trebui luate?
– Cred că, după tragedia de la Colectiv și pandemie, artrebui să regândim acest sistem, care și-a arătatvulnerabilitățile, dar asta e o discuție mai largă, pecare poate o vom purta cu altă ocazie. Dincolo de modernizarea și extinderea infrastructurii spitalelor șiclinicilor existente, pentru a asigura accesul la îngrijiri medicale de calitate, cred că ar trebui săpunem mai mult accent pe medicina profilactică, pentru că există o vorbă: este mai ușor să previi decâtsă vindeci, ceea ce ar aduce și o reducere substanțialăa fondurilor cheltuite în sistem. Și unde poți să faciaceastă prevenție mai eficient decât în școli? Primăriași Consiliul Local au datoria de a acționa mai ferm înaceastă direcție, prin dotarea cabinetelor medicale, stomatologice și psihologice din școli, angajarea de personal suplimentar. Crearea de programe de prevenție: dacă e să vorbim doar de domeniulstomatologiei, avem exemplul din Ungaria, unde de două ori pe an toți copiii sunt consultați în cabinetelestomatologice din școli. E nevoie de programeprivind conștientizarea copiilor și tinerilor cu privirela importanța unui stil de viață sănătos, campaniiîmpotriva consumului de alcool și droguri etc. Apoi, ca administrație locală, putem sprijini medicii de familie, centrele de permanență, inclusiv prin dotăriși angajarea de personal suplimentar. De asemenea, este crucial să lucrăm la atragerea și formarea de medici și personal medical calificat, pentru a asiguraservicii de sănătate de înaltă calitate pentru toțiarădenii.
– Dincolo de problemele din sănătate, ce credeți că artrebui schimbat în Aradul anului 2024?
– Cred că Aradului ar trebui să i se contureze un caracter bine definit, bazat pe resursele sale naturale, istorice și, cel mai important, pe diversitateacetățenilor săi. Un motto la care țin foarte mult ar fi: Arad-Orașul ECO-ACTIV. Administrația publicătrebuie să concretizeze o strategie în legătură directăcu un plan investițional pe termen lung și foarte lung, astfel încât Aradul să poată face față cerințelor din toate domeniile. Și mă voi referi la câteva chestiuniconcrete. Una dintre ele ar fi utilizarea apelor geo-termale, chiar dacă vom urma modelul vecinilor care au investit deja în acest domeniu. Și nu mă gândescaici doar la turism, ci și la utilizarea acestor resursede ape geo-termale, pentru a asigura un trai eficient șisănătos arădenilor, prin producerea de utilități(încălzire, de exemplu). Crearea de parcuri noi încartiere, aproape de cetățeni. Revitalizarea zoneiCetății și a Ștrandului Neptun este un alt obiectivimportant. Ansamblul Cetatea Aradului trebuieconservat în stare inițială, ca formă și dimensiuni, unde să funcționeze a doua zonă centrală a orașului, înconjurată de un parc de 80 de hectare. MunicipiulArad deține proprietăți din domeniul public, unde am putea realiza un nou spital. Că va fi județean saumunicipal, este doar o chestiune administrativă. Credcă cel mai bun amplasament ar fi în cartierulSubcetate, unde municipalitatea are disponibile 30 de hectare. Sunt doar câteva puncte din ceea ce cred căputem schimba în Arad, cu implicarea tuturorfactorilor de decizie. Sunt convins că multe dintreaceste proiecte, dar și altele pe care le propune echipaPSD, vor putea fi implementate în anii următori, cu Ilie Cheșa primar și cu o echipă numeroasă de consilieri municipali social-democrați.

 

 

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Arad; Realizat de Actualitatea Arad SRL

Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 21240002.

 

Recomandările redacției