Un paznic de vânătoare al Ocolului Silvic Gurahonț a fost împușcat, într-o seară, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce își făcea rondul, în pădurea aflată pe raza comunei Brazii. Sorin Jiva a fost împușcat în pulpa unui picior,  într-un umăr și într-un plămân. În urma unei descinderi rapide a polițiștilor, doi dintre suspecți au fost identificați în câteva ore. „Din primele cercetări efectuate pot să vă spun că un bărbat în vârstă de 44 de ani, paznic de vânătoare a fost împușcat cu o armă de foc în timp ce patrula pe raza Ocolului Silvic Gurahonț. În urma verificărilor efectuate, au fost identificate persoanele suspecte de comiterea infracțiunii. Cercetările continuă sub coordonarea procu­- rorului“, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Potrivit unor surse, mașina folosită de Jiva ar fi fost ciuruită de gloanțe. După ce a fost preluat de medici, paznicul de vânătoare a fost transportat la Spitalul Municipal Timișoara, unde a fost operat.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, iniţial s-a tras asupra maşinii cu care patrula Jiva, descoperindu-se trei-patru găuri în portiera stângă şi în parbriz. Paznicul de vânătoare nu a fost însă rănit pe când se afla în maşină, ci atunci când a decis să coboare, după ce autoturismul i s-a împotmolit în noroi. Cu toate că a fost împuşcat, Sorin Jiva a reuşit să parcurgă pe jos aproximativ un kilometru, până la o cabană. A fost nevoit să parcurgă această distanţă în condiţiile în care în locul unde a fost atacat nu avea semnal pe telefonul mobil.
„Sorin J., paznic de vânătoare în cadrul Ocolului Silvic Gurahonţ, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, a fost împuşcat joi seara de mai mulţi braconieri pe raza satului Iacobini din comuna Brazii, judeţul Arad. Paznicul de vânătoare se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Braconierii au tras mai multe focuri de armă când Sorin J. se afla în autovehicul şi apoi, deliberat, asupra acestuia după ce a părăsit autovehiculul. Braconierii au folosit muniţie de tip ‹‹posuri››, cartuşe interzise a se folosi în vânătoare. Angajatul Direcţiei Silvice Arad era singur în momentul în care a fost împuşcat şi, în lipsa semnalului serviciilor de telefonie mobilă, s-a deplasat pe jos aproximativ un kilometru, pănă la cel mai apropiat canton silvic, unde a fost apelat serviciul de urgenţă 112. Sorin J. a suferit răni grave în zona toracelui şi abdomenului, inclusiv la plămâni, fiind nevoie să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara, unde a fost stabilizat de medici. Procurorii şi poliţiştii au demarat ancheta în acest caz, din primele informaţii două persoane, presupuşii agresori, fiind reţinuţi preventiv. Reamintim că numai de la începutul anului, nouă angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au fost agresaţi, patru din ei necesitând îngrijiri medicale, iar în ultimii nouă ani s-au înregistrat alte 268 de cazuri de agresiuni asupra personalului silvic al Romsilva”, se arată într-un comunicat de presă al RNP Romsilva.
„Acţiona la comandă”
Oamenii legii susţin că ar fi fost mai mulţi atacatori, doi dintre
aceştia fiind identificaţi şi reţinuţi. Unul dintre ei se numeşte Valentin Tamaş, cunoscut de poliţişti pentru „faptele sale de vitejie” din zonă, iar cel de al doilea, Călin Surda, nepotul celui care a tras cu carabina asupra soţiei lui Jiva.
Poliţiştii spun despre Tamaş că era în atenţia lor şi urma să fie luat la întrebări, fiind suspectat că ar fi participat la o vânătoare ilegală soldată cu împuşcarea a trei căprioare. „Tamaş nu deţine armă în mod legal, dar acţionează la comandă. I se dau arme când trebuie să facă ceva. Era sub monitorizare şi urma ca luni să fie luat la întrebări”, spun sursele noastre.
Atacatorii sunt cercetaţi acum pentru tentativă de omor, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Conform site-ului Tribunalului Arad, Tamaş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar Surda a fost plasat în arest la domiciliu.
Asupra soției lui Jiva s-a tras cu carabina
Ziarul nostru vă prezenta, în 2011, cazul unei femei, asupra căreia s-au tras cinci focuri de carabină în timp ce se afla în faţa propriei cabane. Agresorul era un pădurar, fost coleg de serviciu cu soţul victimei. Victima era Daniela Jiva, soția lui Sorin Jiva, cel care a fost împușcat joi seara.
De menţionat că pădurarul a tras asupra Danielei Jiva, pe fondul unui conflict mai vechi între cele două familii. „Soţul meu nu era acasă, fiind de serviciu. Stăteam la masă împreună cu o doamnă care venise în vizită. Am văzut că urcă o maşină înspre cabană. Cum era o pantă destul de mare, la un moment dat nu a mai putut urca. A dat cu spatele şi a întors. Din maşină a coborât cineva. M-am dus şi l-am întrebat: «Doriţi ceva?» Nu mi-a răspuns. L-am întrebat a doua oară: «Doriţi ceva?» Atunci mi-a răspuns: «Pe Jiva». Am apucat să văd că individul a venit cu o maşină de culoare vişinie. Imediat acesta a şi început să tragă. Cum avea o carabină, a tras cinci gloanţe, care mi-au trecut pe deasupra capului. Şi-a golit încărcătorul, după care a plecat”, povestea la vremea respectivă Daniela Jiva, în timp ce ne arăta urmele lăsate de gloanţe.
Cel care a tras a fost identificat ușor, fiind recunoscut de femeie, apoi a fost judecat și condamnat la închisoare.

 

 

Daniela Jiva

  • Petre Negreui spune:

    nici un comentariiuU ????
    pai atunci o fi aici legea omerta-tacerii; atunci nu e ca in veastul salbatic, ci ca in Sicilia salbatica !!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției