Cain şi Abel, varianta modernă

De aproape două săptămâni, subiectul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol este în atenţia opiniei publice, mai ales datorită unei mediatizări intense. Practic, din datele publice apărute, din afirmaţiile celor care i-au cunoscut pe cei doi asociaţi, şi pornind de la premisa că dispariţia lui Abel este din ce în ce mai clar însoţită de un deznodământ funest, expresia din titlu apare ca normală. Nu doar datorită coincidenţei numelui lui Abel, ci şi din ideea tot mai pronunţată că lui Adrian Bulei i s-ar potrivi numele de cod „Cain”.

Păstrând principiul prezumţiei de nevinovăţie, antecedentele îl arată, totuşi, pe „Cain” ca pe un om predispus spre violenţă. Iar unele declaraţii – le relatez conform presei, neexcluzând interpretarea acestora – arată că principalul suspect trebuie să ştie câte ceva: „Nu eu am comis această crimă!” Deci, ca o concluzie logică – repet, în varianta redării fidele a declaraţiei lui „Cain” – suspectul în subconştientul său a echivalat dispariţia cu crima, fie ca urmare a presiunii mediatice care a catalogat deja drept crimă această dispariţie, fie că ştie mai multe decât recunoaşte. De asemenea, un alt aspect care-l face pe „Cain” atât de liniştit poate fi şi lipsa principalei probe în cazul unei crime: corpul victimei! Or, dacă suspectul e nevinovat, aşa cum se consideră, ar trebui printre primii care să îşi dorească apariţia lui Abel, fapt ce nu a fost arătat în niciuna dintre declaraţiile sale sau ale avocatului său. Cam acestea ar fi unele nelămuriri legate de atitudinea lui „Cain”, care deocamdată aşteaptă finalizarea anchetei pentru a şti dacă va fi eliberat sau dacă va fi trimis în judecată, în varianta în care se vor strânge probe care să-i ateste vinovăţia.
Însă, în această tragedie, nu ancheta organelor mă intrigă mai mult, ci aceea a opiniei publice. Nu puţine voci sunt care consideră că încarcerarea lui „Cain” este nemeritată şi, mai mult, că prezumţia de nevinovăţie ar trebui să primeze, iar acesta să fie cercetat în stare de libertate. Şi, ca să merg mai departe cu raţionamentul, că lipsa acelei principale probe în cazul unei crime, corpul victimei, Adrian Bulei este la fel de ino­cent ca şi mine sau ca dumneavoastră, în acest caz. Sunt de acord ca apropiaţii lui Adrian Bulei, ca avocatul acestuia, să îi ia apărarea, dar există deja un curent al opiniei publice care îl victimizează.
În concluzie, poate că suspectul e nevinovat, dar sunt mult mai multe indicii care îi atestă implicarea directă în dispariţia lui Abel Apostol, în timp ce în „favoarea” sa nu prea sunt argumente, decât lipsa unor probe directe. Pe de altă parte, revenind la analogia cu Biblia, dacă avem deja un Abel, adică o victimă – evidenţa arată din ce în ce mai clar acest lucru – cercul de „Caini” e extrem de restrâns. Şi dacă mass-media – o parte a ei, ca să nu generalizăm – a creat o presiune suplimentară pe organele de anchetă, tot atât de adevărat este că, în paralel, există o contrapresiune, a unor „binevoitori” din rândul opiniei publice, ascunşi în spatele anonimatului de pe internet, care încearcă să inducă ideea că nici Abel Apostol n-ar fi fost „uşă de biserică”. Îl cunosc pe Abel Apostol drept un om normal înspre cumsecade, deci aluziile sunt – cel puţin – răutăcioase – dar şi dacă ar fi avut şi Abel „petele” sale, totuşi trebuie să recunoaştem că el e cel dispărut, nu „Cain”.