Cinci polițiști examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad (SPCRPCIV) au fost condamnați luni, 27 iulie 2026, la închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Aceștia au fost acuzați de Direcția Națională Anticorupție (DNA) că au fraudat proba practică a examenului auto în perioada 2022–2023.

Alte condamnări în dosar: patru persoane implicate, printre care doi instructori auto, au primit pedepse cu suspendare.

Verdictul a fost pronunțat de Tribunalul Timiș, după ce decizia fusese amânată de 12 ori consecutiv.

Polițiștii primeau sume de bani (mită) pentru a-i promova pe candidați la traseu, indiferent de prestația lor reală la volan.

Conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată, trei poliţişti au fost condamnaţi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar alţi doi au primit condamnări de trei ani şi trei luni, pentru luare de mită.

Toţi au şi anumite drepturi interzise în următorii cinci ani, între care cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau dreptul de a exercita profesia de poliţist, „de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii”.

De asemenea, doi instructori auto au primit pedepse cu suspendare de trei ani, pentru complicitate la luare de mită. Ei nu vor mai putea fi instructori auto cinci ani după ce sentinţa rămâne definitivă.

Alte două persoane, care ar fi plătit mita, au primit condamnări de doi ani şi şase luni, respectiv doi ani şi trei luni, dar cu suspendare. Instanţa a mai decis anularea unor permise obţinute fraudulos în 2023.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi contestată.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției