În luna august scriam despre două cazuri de incendiere petrecute în comuna Vinga, care aveau in prim plan aceeași persoană.
La începutul lunii august 2025, la Vinga, la un canton CF au avut loc două incendii. Primul incendiu, fiind la ora 18.00, s-a crezut că a fost provocat de către oamenii fără adăpost.
Al doilea incendiu a pornit la ora 21.00, luând foc o anexă de lângă același canton.
Având in vedere că în primul incendiu, care a fost lichidat, erau covoare aprinse, a fost evident că focul a fost pus intenționat.
Când echipa de pompieri de la SVSU s-a prezentat la al doilea caz, un suspect începea să aducă injurii asupra pompierilor.
Astfel, a fost solicitat un echipaj de poliție. De asemenea, ISU a trimis un echipaj de la poliția TF.
După ce s-a lichidat incendiul, persoana bănuită că a provocat focul a început să aducă injurii tuturor (poliție, SVSU și SMURD).
După câteva ore de injurii, persoana respectivă a fost reținută de polițiștii TF.
Piromanul revine în forță și era să aprindă o casă
Piromanul a revenit acum în acțiune și era să aprindă o casă. După cum se poate observa din video-urile de mai jos, acesta a aprins o găleată plină cu recipiente din plastic și a pus-o pe un gard, astfel încât flăcările să se extindă la locuințe.
De asemenea, tot în cursul nopții a făcut “o vizită” spălătoriei din Vinga, unde a golit tomberonul pe unde a apucat, probabil tot în scopul de a-l aprinde.
VIDEO:
7d3ee935-49c5-4a6d-aa29-198a7b45ad90 46ec8516-ee57-4a1a-afb8-48df6014bbfb

Minunile de anul trecut:
