Grupul celor 4 investitori care doresc să preia managementul UTA-ei a dat publicității în urmă cu scurt timp un comunicat de presă prin care informează suporterii despre stadiul negocierilor cu casa de avocatură care reprezintă interesele actualei conduceri a clubului. De fapt, este vorba mai multe despre o informare a stadiului tărăgănării acestor discuții deoarece, așa cum se temeau cei mai mulți dintre suporteri, se pare că asistăm la un nou episod din filmul tragerilor de timp pe care actuala conducere a UTA-ei îl practică de câteva luni încoace. Deși „cei trei asociați“ ai AFC UTA și-au mandatat de o săptămână avocații să poarte aceste discuții, ele încă practic n-au început, fiind blocate în stadii preliminare și incipiente.

Grupul investitorilor s-a declarat din nou dispus să poarte discuții pe fond despre preluarea UTA-ei dar face în același timp apel la partenerii de discuție, să dea dovadă de aceeași bună credință. Iată integral comunicatul.

„Pentru o corectă informare a suporterilor interesați de stadiul actual al negocierilor pentru UTA și pentru că transparența face parte din valorile noastre importante, vă aducem la cunoștință următoarele:

1. În cursul zilei de 4 iulie 2022 am transmis o nouă scrisoare de intenție prin care am reafirmat angajamentul și viziunea noastră față de clubul UTA. Această scrisoare de intenție o aveți atașată.

2. Negocierile dintre noi, cei care dorim să ne implicam în viața echipei UTA și actualii asociați nu au intrat încă în etapa de fond, în care așteptăm să aflăm concret cerințele lor. Deși am așteptat mai bine de o săptămână mandatarea avocaților după întâlnirea de la Primărie, am răspuns prompt solicitărilor venite din partea a trei dintre actualii asociați – Meszar Alexandru, Voinea Florian și Lucaci Alexandra, pentru că un al patrulea – SCU, prin președintele Dan Proca, nu se regăsește în această discuție.

3. Procesul de negociere presupune și încheierea unui Acord de confidențialitate, cerut de casa de avocatură Lanevschi&Lanevschi, prin care se protejează caracterul confidențial al informațiilor legate de tranzacție. Acest acord nu a fost încheiat, astfel încât discuțiile de fond nu sunt începute.

4. Dorim să vă asigurăm în continuare de buna-credință, transparența, onestitatea și dorința de a deschide clubul către comunitatea arădeana și de a clădi UTA-NextGen, un club pentru generațiile următoare. Ne reafirmăm disponibilitatea vis-a-vis de implicarea în viața clubului și așteptăm de la cei trei asociați – persoane fizice aceeași celeritate și eventual bună-credință în desfășurarea acestor discuții. Menționăm că așteptăm cu interes să vedem care sunt pretențiile celor trei persoane fizice pentru a-și înceta mandatul în conducerea UTA.

Pentru noi doar UTA contează!

  • Simion Apreutese
  • Catalin Juncan
  • Rudolf Vizental
  • Marius Grada“

Recomandările redacției