Primarul comunei Zăbrani, Dan Codrean, anunță că a fost semnată întreaga documentație necesară pentru recepția rețelei de gaze din comună. Următorul pas este introducerea gazului în rețea, care ar urma să aibă loc în cel mai scurt timp.
Edilul precizează că locuitorii vor fi informați, la momentul potrivit, despre branșamente și costurile aferente. Informațiile vor fi făcute publice pentru toți cetățenii.
„Drumul a fost lung, dar mai avem puțin și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, vom reuși finalizarea acestui proiect atât de vital pentru Zăbrani”, a transmis Dan Codrean.