Redarea Cetăţii Aradului circuitului civil este un obiectiv important pentru oraşul nostru, pentru care diferiţi oameni politici şi demnitari au făcut demersuri în ultimii ani. În 2010, după semnarea unui protocol cu Guvernul PDL condus de Emil Boc, Gheorghe Falcă a anunţat că arădenii au obţinut Cetatea. În schimb, autorităţile locale şi-au asumat o serie de obligaţii, pe care urmau să le onoreze în următorii ani. Printre aceste obligaţii se numără şi construcţia a 250 de apartamente ANL, destinate militarilor, sarcină pe care şi-a asumat-o Consiliul Local Municipal (CLM) Arad.
Deputatul USL Flavius Măduţa spune că se arată surprins să constate că zilele acestea, primarul Falcă le transmite consilierilor locali, jurnaliştilor, opiniei publice că Guvernul a impus construcţia a 250 de apartamente ANL, ca şi cum ar fi o obligaţie nouă. „Ca şi cum această condiţie nu ar fi negociată de dânsul, ci impusă de guvernarea USL! Prin modul în care se lamentează acum, Gheorghe Falcă încearcă să fugă de responsabilitatea care îi revine, ca negociator şi semnatar al protocolului pentru Cetate. Gheorghe Falcă trebuie să spună foarte clar: sunt sau nu realiste obligaţiile pe care şi le-a asumat în 2010? Dacă sunt, de ce nu a început construcţia apartamentelor? Dacă nu sunt realiste, de ce a semnat un protocol primarul Aradului un protocol care blochează practic reconversia Cetăţii?”, a precizat Flavius Măduţa.
Parlamentarul arădean a ţinut să precizeze şi faptul că CLM Arad şi primarul Falcă şi-au asumat şi reabilitarea, până în 2013, a unităţii militare din Gai. Suntem în 2013, data scadenţei şi abia în bugetul din acest an au fost alocate fonduri pentru un obiectiv care trebuia finalizat. „Jocul politicianist prin care Gheorghe Falcă încearcă să atace Guvernul USL în fiecare zi trebuie să înceteze! Este momentul ca Gheorghe Falcă să acţioneze ca primar, nu ca politician oportunist. Prima obligaţie este să spună adevărul, să nu mai mizeze pe lipsa de memorie a tuturor arădenilor! Pentru a lămuri pe deplin problema protocolului legat de Cetatea Aradului, transmit opiniei publice Hotărârea de Guvern din 2010 şi Hotărârea CLM, prin care administraţia locală îşi asumă fără nici o urmă de îndoială obligaţiile legate de Cetate, inclusiv construcţia celor 250 de apartamente ANL! Consider că baza unui dialog decent şi eficient între putere şi opoziţie, între politicieni şi opinia publică trebuie să fie adevărul. Dacă vom încerca în continuare să facem din dialogul public o formă de manipulare prin minciuni sau adevăruri trunchiate, vom rămâne mereu la stadiul unei gâlceve politice fără niciun sens”, mai completează Flavius Măduţa.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »
Armata ar trebui scoasa cu picioare in fund din cetate, nu sa li se mai faca locuinte gratuite.