max 1„Max este lumina ochilor noştri“ , asta spun Vera şi Adrian, primul cuplu de nevăzători din ţară, călăuzit de un câine ghid. Max, labradorul negru în vârstă de trei ani este al patrulea câine ghid din ţară şi primul din Arad, iar lista aspectelor „în premieră“ ar putea continua. Povestea arădenilor care şi-au câştigat independenţa datorită unui câine specializat în ghidare este menită să aducă lumină în minţile celor care nu înţeleg binefacerile legăturii dintre om şi animal. Max ar putea fi primul câine din Arad, care schimbă reguli şi idei.

„Light into Europe” este este prima organizaţie din România care dezvoltă în permanenţă programe pentru comunitate, adresate copiilor si tinerilor afectaţi de lipsa vederii sau a auzului, precum cursuri de limbaj mimico-gestual şi o serie de alte activităţi pentru dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţă independentă. Peste 5 000 de copii şi tineri cu dizabilităţi de vedere din ţară au beneficiat de sprijin prin intermediul fundaţiei. Reprezentanţii fundaţiei care vor să schimbe viaţa celor doi nevăzători, dar şi mentalitatea unora dintre arădeni sunt Anca Vasile, director de program în cadrul Fundației Light Into Europe şi expertul consultant Alan Brooks, care pregăteşte de zeci de ani câini care devin ochii celor fără vedere. „În Europa există 24 de țări implicate în acest program, însă România este ultima care s-a alăturat, existând până acum doar patru câini dresați –  dintre care cățelușa Rina, care este prezentă în conferinţă – în timp ce în Marea Britanie sunt cu 4876 de câini ghid existeni“, a spus Anca Vasile.

Ambasadori pentru nevoile nevăzătorilor

Adrian şi Vera sunt ambasadori în ţară pentru persoanele nevăzătoare care au nevoie de câini ghizi. Max – de o săptămână călăuza lor – este un labrador dresat să ajute oamenii fără vedere care şi-a făcut şcoala în Marea Britanie. E primul câine ghid din ţară care lucrează cu doi stăpâni, cei doi tineri arădeni. Proiectul, inedit în în Arad, precum şi povestea tinerilor nevăzători care sunt călăuziţi de Max au fost prezentate la Consiliul Judeţean, în cadrul unei conferinţe.

CAM02414De o săptămână, sprijinul fără de care nu aveau libertatea de a lua decizii, de a face ce îşi doresc a venit şi în viaţa cuplului e nevăzători, prin Max. Adrian şi Vera sunt doi tineri frumoşi care, în ciuda dizabilităţii pe care o au îi ajută pe alţii. Cei doi lucrează la Centrul de Recuperare Ghiocelul din Arad, din subordinea Direcţiei Generale de Asistremţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie care a dezvoltat un parteneriat cu fundaţia „Light into Europe”.

Dacă până acum, drumul până la locul de muncă era anevoios, iar o plimbare în parc rămânea o dorinţă neîmplinită, datorită lui Max, cei doi pot duce o viaţă mai aproape de normalitate.

 „Fără Max nu am fi putut face multe, lucruri simple pentru alte persoane. Spre exemplu, nu puteam merge la o simplă plimbare fără să nu apelăm la cineva care să ne ajute. Pentru noi e foarte important să găsim înțelegere din partea arădenilor. Acest câine ne-a ajutat să ne obținem independența. Să putem merge singuri unde dorim, să nu mai rugăm alte persoane să vină cu noi”, spune Adrian.

Lupta cu retincenţa şi lipsa de înţelegere

CAM02419Privaţi de un simţ fără de care, noi cei sănătoşi nu concepem viaţa, Adrian şi Vera se lovesc de lipsa de înţelegere a semenilor care nu suferă de dizabilităţi. Deşi anul acesta s-a votat în România, la inițiativa deputatului Claudiei Boghicevici, o lege care să favorizeze accesul câinilor ghid în locurile publice, expertul Alan Brooks a vorbit despre problema mentalităţii, lipsei de informare şi implicit atitudinii oamenilor, faţă de câinii ghid. Pe timpul şederii de două săptămâni în Arad, cei implicaţi în proiect s-au lovit de atitudinea refractară a arădenilor. A trebuit să îi convingă pe proprietarii de localuri şi magazine, care interzic accesul cu câini, că Max este o asistenţă vie. Atât cei doi tineri nevăzători, cât şi fundaţia şi toţi cei implicaţi speră să schimbe ceva din gândirea celor care nu înţeleg ce înseamnă legătura dintre un câine şi om şi cât de mare ajutor este Max. „Faptul că începi târziu nu e întotdeauna un dezavantaj. România trebuie să învețe de la alte organizații cum să selecteze câinii și cum să îi dreseze”, spune Alan Brooks.

În toate există un început şi nu poţi face schimbări, fără să începi de undeva. Astfel, a fost încheiat și un acord între DGASPC și Compania de Transport Public, ce permite câinilor ghizi să urce în tramvaie. Mai este nevoie de înţelegere şi deschidere din partea populaţiei.

Fundaţia „Light into Europe” suportă toate costurile proiectului şi are în plan extinderea acestuia, pentru că zeci de nevăzători îşi doresc o companie canină, asistenţă vie.

Max ştie să se oprească la semafor, să caute o bancă liberă, să stea trei ore sub masa unui restaurant, să înţeleagă posibilele obstacole pentru stăpânii lui şi să-i facă să le ocolească, dar mai ales să ignore pe oricine sau orice altceva, animal sau om, cu excepţia stăpânilor lui.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției