Dramă la Almaș: un copil de clasa a V-a a murit de meningită

2
1460

Durere fără margini pentru o familie din comuna Almaș. Rafa, copilul lor de 12 ani, a murit după ce a fost diagnosticat cu meningită.

Întreaga comunitate este șocată de aflarea veștii, iar pentru colegii lui și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa“ din Almaș vestea a căzut ca un trăznet. „Din data de 25 noiembrie, Rafa împreună cu sora sa, care sunt în aceeași clasă, nu au mai venit la școală. Am aflat de la verișorii lor din școală că sunt bolnavi și stau acasă, fiind răciți. Vineri, 29 noiembrie, sora lui Rafa a revenit la școală și am întrebat-o de starea fratelui ei. Luni, 2 decembrie, urma să susțină teza la matematică. Mi-a spus că starea de sănătate a fratelui ei e mai bună, dar că nu știe dacă va putea ajunge luni la școală. Ulterior însă, în aceeași zi, înspre seară, aveam să aflu că Rafa a fost preluat de acasă de SMURD și transportat direct la Timișoara. Starea sa a fost gravă, iar când l-au preluat medicii de acasă se afla deja în stare de inconștiență și avea convulsii“, ne-a spus diriginta elevului.

Din ce am reușit să aflăm, se pare că băiatul s-a stins la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Copilul era cunoscut ca având probleme de sănătate și avea imunitatea scăzută.

Suntem în stare de șoc. Colegii lui nu își pot închipui că l-au pierdut pe Rafa și toți s-au mobilizat pentru a ajuta și sprijini familia. Rafa era un copil cuminte, foarte îngrijit, învăța destul de bine și era ambițios. Părinții săi se interesau mereu de activitatea sa școlară. Dumnezeu să îl odihnească!“, a mai spus diriginta.

2 COMENTARII

  1. Medicii sunt doar uneltele in mana lui Dumnezeu.Dumnezeu are cheile de viata si de moarte asupra oamenilor, iar noi am fost creati pentru cer.
    Ma rog pentru voi ca si familie!
    Rafa e fericit, e alaturi de ingeri…fara dureri si necazuri…acolo unde cred ca e si fratele meu!
    Va imbratisez cu 2 Corinteni 1:3-9

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.