Ieri, 20 mai, s-au împlinit 23 de ani de la Duminica Orbului din 1990. Până atunci, adică în ’90, această sărbătoare ortodoxă era cunoscută mai mult de ortodocşii practicanţi. Dar a rămas în istorie şi a devenit relativ populară pentru că în 20 mai 1990 s-au desfăşurat primele alegeri libere postcomuniste.
Analogia, des folosită de analişti, vine ca urmare a faptului că electoratul a fost „orbit” de manipularea mediatică. Şi aşa am asistat la o victorie cvasitotală a lui Ion Iliescu şi a FSN, cât şi a evenimentelor ulterioare – fenomenul „Piaţa Universităţii” şi Mineriada din 13-15 iunie – care a avut drept consecinţă o semiizolare a României de către Occident.
Ca un arc peste timp, nici acum, la 23 de ani de la prima „bâjbâială” nu ne putem lăuda cu o privire clară asupra clasei politice. Votul este influenţat şi acum de factorul mass-media, iar exemplul cel mai concret este accederea PP-DD în Parlament, ca un rezultat direct al unei televiziuni, în speţă OTV.
E clar că în 23 de ani clasa politică a evoluat şi încă foarte mult, la fel şi percepţia şi educaţia politică a electoratului. Dar, de asemenea, în momente decisive, electoratul este extrem de influenţabil şi acţionează ca atare, sub un impuls ce ţine mai mult de sentiment, decât de raţiune. Cu alte cuvinte, este tot mai puţin probabil ca raţiunea să domine sentimentul (şi manipularea), mai ales că foarte mulţi dintre cei care au raţiune preferă să boicoteze alegerile.
Ca o primă concluzie, deciziile electorale manifestate prin vot se iau prea puţin pe criterii raţionale, la care se adaugă şi un absenteism accentuat, grosul celor care boicotează alegerile fiind format tocmai din oamenii mai raţionali. Astfel, deciziile se iau de către o minoritate majoritară la vot, care mai are şi păcatul de a fi captivă între afinităţi politicie şi manipulare mediatică.
Unii ar spune că ne merităm soarta, că emigrarea stă la îndemâna oricărui nemulţumit, că fiecare să-şi continue viaţa independent de factorul politic. Niciuna dintre aceste variante nu reprezintă o soluţie pe termen mediu sau lung pentru România.
Ţara noastră se află la o nouă răscruce. Uniunea Europeană este într-o continuă transformare, Germania mai că nu-i cântă prohodul monedei unice, piaţa muncii încă nu e echidistantă în toate ţările comunitare pentru cetăţenii români iar intrarea în spaţiul Schengen pare tot mai utopică. La mâna votanţilor actuali, majoritatea fie capitivi, fie manipulabili, stă viitoarea noastră delegaţie de palramentari europeni. Să ne amintim doar de recordurile de absenţă ale lui Becali şi Vadim, de pata de ruşine adusă de cazul Adrian Severin sau de modul în care au „reprezentat” România cei trei parlamentari UDMR (singurii care nu vorbesc în plenul Parlamentului în limba ţării pe care o reprezintă, ci în… maghiară!) şi avem un tablou deloc măgulitor pentru imaginea ţării noastre. Iar pe fondul actualilor votanţi – repet, fie captivi, fie manipulabili – acest tablou s-ar putea dubla sau tripla.
În plus, românii mai au de trecut două hopuri, tot cu ecou internaţional, dar care sunt tot la… mâna acestui electorat: alegerea Preşedintelui, respectiv revizuirea Constituţiei!
În consecinţă, România are nevoie de voturi raţionale, nu de alte „Duminici ale Orbului”!

Lasă un răspuns

  • dorinaavramut spune:

    Cel mai profund adevăr al existenţei umane : Fiecare Adam pe Eva(Cuvântul,Energia, Duhul Sfânt) lui piere.
    „Tuturor acelora care fac rău cu voia lor lui Lady UTA, le urez cu res­pect următoarele:Să nu vadă niciodată un apus frumos de soare fără să nu-l mănânce limba şi gleznele; să nu aibă parte de o femeie decât dacă bate mătănii spre Mecca şi face incantaţii zeului vântului, Eol; când vrea să-l citească pe Emi­nescu să i se împleticească limba şi să nu găsească sarea la masă; să-i fie rău când îi e bine; să caute în neştire strada Poetului şi să dea mereu de strada Abatorului; să aştepte cu o umbrelă deschisă preventiv inaugurarea fântânii artezene de pe Mureş, cântând balada ciobanului care şi-a pierdut turma; să-i vină soacra în vizită şi să nu plece şase luni; să-şi încurce proprii copii cu ai vecinului; să stea cocoţat pe turla Bisericii Roşii şi să ceară ploaie pentru culturile de primăvară; să vrea să meargă pe un stadion de fotbal şi să ajungă întotdeauna la Bodega „Broasca săltăreaţă.“ Să vi­seze rufe-ntinse şi să vorbească prin somn, recitând din cartea de telefon. Gata!”- Petre Don, „Blestem din dragoste de Lady UTA”

Recomandările redacției