În urmă cu şase ani, atunci când am intrat în Uniunea Europeană, visam cu toţii la o viaţă mai bună, la locuri de muncă mai bine plătite, în ţară sau în străinătate, la libera circulaţie prin Spaţiul Schengen, după care românii au tânjit atâţia ani, la o democraţie în care să putem alege pe cine vrem şi să ne putem exprima liber. După şase ani, toate visele, sau aproape toate, s-au spulberat. Sigur, Uniunea Europeană a reprezentat cea mai bună soluţie pentru România şi reprezintă în continuare. Chiar unica soluţie, având în vedere alternativele. Dar de aici şi până la ceea ce am visat cu toţii că reprezintă Uniunea Europeană, cel puţin pentru noi, românii, e cale lungă.
Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în vară: într-un stat al UE, cetăţenii nu mai au dreptul să-şi aleagă preşedintele, ci îi este impus de la Bruxelles, fiindcă aşa o cer interesele unora. Am văzut, în urmă cu doi ani de zile, că românul nu mai poate avea propria politică economică, fiindcă ea trebuie stabilită de la Bruxelles, cu tăieri de pensii şi salarii, fiindcă aşa a poruncit tovarăşa Merkel. Vedem că libera circulaţie în Europa nu e valabilă şi pentru europenii români, pentru că o mână de olandezi extremişti nu vor să ne primească în Schengen, sub privirile blânde ale aceleiaşi Merkel, care de data asta nu este curioasă de România. Vedem că piaţa muncii este deschisă pentru toţi europenii, mai puţin pentru noi şi bulgari, mai ales în Marea Britanie şi, mai nou, în Spania. Cireaşa de pe tort este acest MCV, care e valabil doar pentru noi şi bulgari. 25 de state stau şi le urmăresc pe celelalte două şi le indică ce să facă, într-o Uniune bazată pe principii de egalitate, chipurile. Egalitate, dar nu pentru cei mici. În fine, ultima dezamăgire pe care ne-o oferă Uniunea este legată de libertatea presei, care atunci când nu serveşte interesele celor de la Bruxelles poate fi şi ea încălcată, indicat chiar printr-o lege, ca să nu fie loc de interpretări.
În şase ani de apartenenţă la Uniunea Europeană am învăţat, ca români, că toată această construcţie nu reprezintă altceva decât o formă modernă de colonizare a ţărilor mici de către marile puteri: Germania, Franţa, Marea Britanie. Că ţări ca România, Bulgaria, chiar Ungaria, sunt bune atunci când vând tot la preţuri de nimic: Distrigaz Nord la nemţi, Distrigaz Sud la francezi, Petromul la austrieci, alături de BCR sau Banca Agri- colă, Enelul la italieni, sau când înghiţim toate porcăriile venite din vest, ca o bună piaţă de desfacere, prin intermediul marilor supermarketuri, marfă de mâna a doua, în general. Nu mai suntem egali, însă, când e vorba de drepturi. De dreptul de a munci ca orice alt cetăţean european, de dreptul de a călători ca orice alt cetăţean european, de dreptul de a avea o viaţă decentă, ca orice alt cetăţean european.
De fapt, de şase ani, românul sau bulgarul, chiar şi maghiarul sau cehul într-o mai mică măsură, sunt conside-raţi cetăţeni europeni second hand, de mâna a doua, care trebuie controlaţi să nu derapeze de la statul de drept, cărora trebuie să li se spună ce au voie şi ce nu au voie să facă, dar care să aducă bunăstare marilor licurici ai Uniunii Europene. O uniune care se împarte tot mai mult între cei mari, care decid direc- ţiile de urmat, şi restul lumii, cei mici, care trebuie să execute.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »
Cum să ne vadă ca egali, când inundăm Vestul cu cerşetori, hoţi, târfe şi, în cel mai bun caz, cu mână de lucru în regim de semisclavie? Cum să ne considere parteneri egali de afaceri când, cu o şpagă sau un comision, oricine poate lua bucăţi din avuţia naţională sau poate efectua lucrări de toată jena? Cum să-i respecte politicienii străini pe reprezentanţii statului român, când ei se căciulesc necondiţionat în faţa lor şi le cer ajutorul pentru a-şi consolida poziţia tot mai contestată de popor? Vai şi-amar de noi, români!