Părintele Flor Teodorescu, fost preot la Catedrala Veche din Arad, după o lungă și grea suferință, a încetat din viaţă în noaptea dinspre 29 iulie 2022, la vârsta de 85 de ani.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești”, susține părintele Iustin Popovici.

În 1978 este numit vicar-administrativ al Episcopiei Aradului și Hunedoarei de către Preasfințitul Episcop Dr. Visarion Aștileanu, lucru care determină stabilirea familiei sale în orașul Arad, fiind originar din Târgu-Neamț. În același an este numit și preot slujitor la Catedrala Episcopală din Arad. Pe perioada exercitării funcției de vicar-administrativ, gestionează patrimoniul Episcopiei Aradului. Coordonează, în colaborare cu Muzeul Arad și Biblioteca Județeană Arad, realizarea muzeelor de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog și Mănăstirea Arad-Gai.

În anul 1986 se retrage din administrație, continuându-și activitatea de preot slujitor la Catedrala Veche. Se implică în numeroase activități de caritate și ajutorare a celor în nevoi, cercetându-i pe cei aflați în Centrul pentru vârstnici din Arad, Centrul de primire al minorilor și Penitenciarul Arad. Participă la numeroase conferințe și publică articole în reviste și publicații de specialitate.

La data de 27 ianuarie 2014, după o perioadă de 51 de ani de preoție, se pensionează.

Slujbe de pomenire:

Spre pomenirea părintelui Flor Teodorescu se vor săvârși următoarele slujbe:

Vineri şi Sâmbătă, 29-30 iulie de la orele 19.00, în sala de cor a Parohiei Arad-Centru, se va oficia slujba priveghiului;

Duminică, 31 iulie de la orele 09.30 se va oficia Sfânta Liturghie iar în continuare va avea loc slujba Prohodului, în Catedrala Veche din Arad.

sursa: www.arhiepiscopiaaradului.ro

Recomandările redacției