liberali

Liberalii arădeni au criticat vehement OUG 49/2014  care modifică  Legea educaţiei. „Cele 97 de articole modificate înseamnă de fapt o schimbare a legii din temelii. O lege organică nu poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa că îi solicităm lui Victor Ciorbea, avocat al poporului să atace OUG 49 la Curtea Constituţională”, a spus deputatul PNL, Mihăiţă Calimente. După aceste consideraţii, registrul a fost schimbat şi s-a trecut la priorităţile forţelor de dreapta. Mai exact, Calimente avea să confirme, e drept  neoficial, noua denumire a  partidului  care va rezulta din fuziune şi anume : PNL. Pe data de 21 iulie Delegaţia Permanentă a PNL va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale. „Sondajul de opinie va fi un instrument ajutător, D.P. va avea însă ultimul cuvânt”, a adăugat Calimente. Pe data de 26 iulie vor avea loc trei congrese: respectiv al PNL, al PDL şi cel de fuziune adică PNL la puterea a doua. „Probabil în perioada 3-5 august va fi anunţat candidatul unic la alegerile prezidenţiale. Vom funcţiona ca o alianţă electorală, pentru că juridic actele noului partid nu vor fi finalizate până la data alegerilor”, a conchis Calimente. Acesta l-a mai criticat pe premierul Ponta pentru prestaţia din foarte proaspăta vizită în Serbia unde, după părerea liberalului, acesta nu a fost foarte explicit cu drepturile românilor din Valea Timocului sau din Banatul Sârbesc. Însă, ideea centrală este că toate eforturile în acest moment sunt concentrate pentru „a forma un mare partid de centru dreapta, o forţă politică capabilă care să facă faţă partidului stat PSD”, a punctat Calimente. La Congresul PNL, delegaţia arădeană va fi compusă din 20 de oameni.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției