mruMihai Răzvan Ungureanu, senator de Arad şi fost premier al României, ar putea fi cercetat pentru modul cum a cedat Ungariei, pe vremea când era ministru de Externe, moştenirea Gojdu a cărei valoare se ridică la circa un mi­liard de dolari.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care a spus că nu exclude o comisie de control asupra felului cum a fost semnat acordul prin care toate bunurile familiei Gojdu au fost cedate Ungariei, stat care a naţionalizat ave­rea respectivei familii în anul 1952.
Pe vremea când era ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu a cedat Ungariei moștenirea Gojdu, a cărei va­loare se ridică la circa un miliard de dolari.
De remarcat, că Emanuil Gojdu, un ardelean cu o avere impresionantă, a lăsat prin testament ca toate proprie­tăţile sale din Ungaria să revină Statului Român.
Fundația Emanuil Gojdu a fost instituită prin testamentul pe care Emanuil Gojdu l-a autentificat la Budapesta la 4 noiembrie 1869. Fundația oferea burse de studii românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria (acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de religia răsăriteană ortodoxă).
Fondațiunea lui Gojdu (cum este menționată în Testament) a fost în­ființată în 1870 de către Andrei Șaguna, fiind condusă de „Reprezentanța Fundației Gojdu” care urma să admi­nistreze averea – patrimoniul – fundației. Averea era constituită din: bunuri imobile: – un complex arhitectonic compus din opt edificii cu câte patru nivele, șapte dintre ele situate în lanț continuu, legate printr-un lung pasaj, toate situate în centrul Budapestei – străzile Király, Dob și Holló – pe frontispiciul clădirii principale fiind pusă inscripția „Gozsdu udvar” („Curtea Gojdu”), valori bancare (sume de bani depuse în bănci, 2.306 acțiuni diverse, titluri de împrumuturi publice și acțiuni depozitate la Băncile „Pesti Hazai Első Takarekpenztár” și „Hazai Bank” din Budapesta.
Valoarea inițială (1870 a patrimoniului Fundației Gojdu era de 178.000 florini, fiind estimată, în 1917, la 8.000.000 de coroane.

Recomandările redacției