A fost mare bucurie aseară pe Arena „Francisc Neuman“ de parcă UTA a câștigat campionatul sau cel puțin s-a calificat într-o cupă europeană. 10.000 de oameni au scandat numele jucătorilor și al antrenorilor, sute de copii au invadat terenul, echipa a făcut turul de onoare, toate acestea după un 5-1 cu Gloria Buzău în manșa secundă a barajului de evitarea a retrogradării. E dreptul fiecăruia să se bucure, iar entuziasmul copiilor care i-au „arestat“ pe jucători pentru o sesiune prelungită de poze și autografe, chiar a fost molipsitor în candoarea lui. Rămâne totuși senzația de celebrare excesivă a unei victorii care n-ar fi trebuit să existe pentru că în mod normal nici acest meci n-ar fi trebuit să existe. Rațional vorbind, aseară nu prea am avut nimic de sărbătorit ci poate mai degrabă deznodământul acestui sezon, fie el și fericit, ar fi fost un bun prilej de meditație.

În primul rând nu e nimic de sărbătorit pentru că diferența între buget și rezultatul sportiv este colosală. UTA a avut buget de play-off, a adus jucători cu cv de play-off și a dat salarii de play-off. În plus a avut parte de o susținere din partea suporterilor cum poate nici echipele care se bat la titlu nu au. Iar echipa a ratat play-off-ul, a ratat barajul pentru Conference League, a ratat salvarea directă de la retrogradare și chiar le-a dat emoții suporterilor după primele 90 de minute, că ar putea rata chiar și barajul pentru evitarea retrogradării, în fața unui adversar mediocru din liga secundă.

În al doilea rând nu e nimic de sărbătorit pentru că UTA se află în declin accelerat de la an la an. În sezonul 2020-2021, cu un buget destul de mic și cu o echipă încropită peste noapte, fără nume importante, UTA s-a clasat pe locul 8. În sezonul următor a crescut bugetul de salarii, au fost aduși jucători cu cotă mai bună, mulți străini, dar rezultatele au fost inferioare, echipa terminând campionatul pe 11. Vara trecută a crescut și mai mult bugetul de salarii, au fost aduși jucători cu nume și mai mari iar rezultatele au fost aproape catastrofale după cum am văzut. La acestea se adaugă faptul că de când UTA a promovat, nivelul datoriilor clubului crește de la an la an, lucru care dublează involuția sportivă cu cea managerială.

Și în al treilea rând nu e nimic de sărbătorit deoarece indiferent de numărul deceniilor de mediocritate care s-au adunat peste noi, această echipă are în ADN-ul ei performanța. UTA este echipa fondată de Baronul Neuman, UTA este echipa care are 6 titluri de campioană și 2 cupe, UTA este echipa care a eliminat campioana lumii. Din păcate UTA este și echipa administrată de un conductor cu viziune mică, mediocră și care ține încă mulți utiști prizonieri în acest film de duzină pe care-l regizează. După ce, pentru a-și păstra puterea discreționară asupra clubului, a refuzat o infuzie de capital privat care ar fi creat premisele reînnodării ciclului performanței, acest auto-asumat conducător inoculează ideea că mai mult nu se poate în prezent. Și are dreptate, cu el la cârmă cu siguranță nu se poate mai mult.

Din păcate, cu toată dragostea pentru copiii care în inocența lor au transformat ieri terenul la final într-o adevărată arenă a bucuriei, e greu să sărbătorești când știi că viitorul e sumbru, când vezi că alunecarea spre dezastru e constantă și când vezi că de la an la an mentalitatea de învingător și mândria dată de descendența nobilă a acestui club, dispar din mentalul colectiv al celor care populează, ce-i drept cu entuziasm, tribunele noului stadion, care poartă numele Baronului dar care din păcate păstrează din ce în ce mai puțin din spiritul, orgoliul și ambiția sa. Oare Baronul Neuman ar fi sărbătorit aseară?

  • Gică Din Contra spune:

    Cam așa este…
    Banii nu fac fotbalul…
    Fotbalul face,sau ar trebui și la UTA,să facă bani!
    Altfel,tot în jos,tot în jos,ca peste tot.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției