În urmă cu niște ani, unei femei i s-a făcut milă de o căprioară ce agoniza pe marginea drumului, după ce o izbise o ma­șină. A luat-o acasă și a îngrijit-o, iar odată pusă pe picioare, sălbăticiunea i-a întors afecțiunea, cele două devenind de nedes­- părțit. Ajunseseră chiar să doarmă în același pat, până într-o zi când niște vecini ignobili au alertat Poliția pe motiv că un ani­mal este ținut în captivitate. Astfel, o lege schiloadă a venit în ajutorul celor care priveau cu invidie prietenia dintre o căpri­oară și o sărmană femeie singură și cu o mul­țime de necazuri în suflet, despărțindu-le pentru totdeauna, căprioara urmând să ajungă la zoo, iar salvatoarea ei pe lângă amendă riscă să ajungă după gratii.
Dacă nu ar fi fost vorba de o amă­râtă, nu s-ar fi petrecut nimic. Sunt o grămadă de potentați ce cresc diverse animale în captivitate și asta nu interesează pe nimeni. Nuțu Cămătaru avea lei cu ajutorul cărora își intimida debitorii, nu este pensiune fără un țarc în care turiștii să nu poată admira un mistreț ori chiar urs și fix pe cea care a salvat de la moarte un biet animal o ,,saltă”?!
Dar despre braconierii care cresc mistreți pentru a-și învăța de mici câinii cu gustul sângelui nu spune nimeni nimic?! Singura problemă a domnilor de la Protecția Animalelor este cine a avut mai multă grijă de ele decât ei, cei care se fac că plouă când se aduce vorba de luptele ilegale de câini ori caii bătuți până la moarte în plină stradă. Pe ei îi interesează doar dacă rămân pe funcție odată cu tăvălugul care se va abate în curând asupra deconcentratelor, nicidecum să-și facă meseria. Și poate că din cauza asta s-au manifestat atât de virulent, tratând ca pe o ultimă infractoare pe salvatoarea unui suflet inocent. O căprioară ca atâtea altele ce sfârșesc sfârtecate de câini special dresați ori sugrumate în lațurile braconierilor. Ce va fi dusă la Grădina Zoologică, o altă oroare a zilelor noastre unde îngrijitorii de cum o vor vedea singură și nevinovată se vor gândi cum s-o transforme cât mai repede în salam, nicidecum să-i îndulcească traiul.

Recomandările redacției