Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un tânăr din Pakistan care a încercat să iasă din România folosindu-se de un document de identitate bulgăresc fals, pe care
l-a cumpărat cu 4.000 euro. Duminică, 01.10.2017, în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cu trenul Inter-Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Budapesta, o persoană care la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă ale unuia autentic, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean pakistanez, Khan S., în vârstă de 27 de ani, solicitant de azil în România. În cadrul primelor cercetări, acesta a declarat că documentul prezentat îl are de la o persoană necunoscută, contra sumei de 4.000 euro şi a recurs la această metodă pentru că nu poseda o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen, dorind să ajungă în Franţa.
(C.G.)
Actualitate 86
Femeie, în vârstă de 64 de ani, cu probleme grave de sănătate mintală, găsită pe stradă
citește mai mult »