pasaje 1Deputatul PD-L Eusebiu Pistru a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, că banii cuprinşi în bugetul pentru 2013 destinaţi celor două pasaje de la ieşirea din municipiul Arad spre Şiria, sunt de fapt doar datoriile din cursul anului trecut. Pistru susţine că în bugetul din acest an nu sunt cuprinşi bani pentru continuarea investiţiilor. „Am văzut în presă că parlamentarii USL se laudă că au adus bani pentru cele două pasaje. Lucrul este fals. Eu am depus patru amendamente la Legea Bugetului care vizează cele două pasaje. Două dintre amendamente vizează finanţarea pentru continuarea lucrărilor, iar celelalte două pentru plata datoriilor. Într-unul dintre acestea apare suma de 1.837.000 de lei şi reprezintă obligaţiile de plată pentru 2012. În anexa de la ministerul domnului Şova, la pagina 93 apare suma de 1.837.000 de lei, însă reprezintă datoriile acumulate. Am văzut estimările CNADNR pentru 2014, 2015 şi 2016 şi nu este trecut niciun leu pentru aceste obiective”, a declarat Eusebiu Pistru.

pasaje 2Deputatul USL Arad Flavius Măduţa a reacţionat faţă de afirmaţiile făcute de parlamentarul PD-L, Eusebiu Pistru. „Am avut mai multe discuţii pe tema celor două pasaje, inclusiv cu primul ministru Victor Ponta şi cu ministrul Dan Şova. Ambii m-au asigurat că sunt alocate fonduri pentru finalizarea celor două pa­saje de pe centura Aradului. Investiţiile sunt prevăzute şi în bugetul CNADNR. Eusebiu Pistru, fost secretar de stat în Guvernul PD-L, spune însă un lucru interesant, pe care el şi colegii lui l-au ascuns până acum: la pasaje s-a lucrat pe datorie. Arădenii trebuie să ştie că guvernele Boc şi Ungureanu au tăiat fondurile pentru cele două pasaje, anul trecut. În aceste condiţii, ar fi potrivit ca parlamentarii PD-L să lase capul în pământ când vine vorba despre pasaje. Au lăsat în urma lor o situaţie foarte încurcată, pe care noi trebuie să o descurcăm acum, şi o vom face. Este tipic pentru PD-L să lanseze proiecte pe hârtie, fără să aibă o susţinere bugetară, aşa cum au procedat în cazul PNDI. Este un tip de politică mincinoasă, care pe mine nu mă caracteri­zează”,  a spus Flavius Măduţa.

Recomandările redacției