afis donColegul nostru Petre Don îşi lansează astăzi, ora 18.00 la Sala Clio din strada Horia nr. 10, ultima sa carte de poeme, intitulată „Roua din adâncuri“, carte apărută recent la Editura „Mirador“ din Arad. Este cea de-a cincea carte semnată de Petre Don, el mai publicând de-a lungul timpului: „Noi Poesis“ (cola­borare, Dumitru Siniteanu) – 1983; „Voluptatea firescului“ – 2002; „Pur şi simplu“ – 2012 şi „Gânduri ciobite“ (colaborare, Hedir Al-chalabi) – 2012, toate apărute la Editura „Mirador“ Arad.
De menţionat că prefaţa cărţii „Roua din adâncuri“ este semnată de cunoscutul scriitor din Arad, Gheorghe Mocuţa. Prezentarea de pe coperta a IV-a precum şi re­dac­tarea cărţii este realizată de Hedir Al-chalabi, iar tehnoredactarea este a lui Ioan Leac, ambii fiind colegi cu autorul la „Glasul Aradului“. Ilustra­ţiile cărţii sunt asigurate de artistul plastic Mihai Takacs.
Prezentarea cărţii este asigurată de scriitorii: Vasile, Dan, Ioan Matiuţ, Hedir Al-chalabi şi Petru M. Haş. Vor susține un microrecital cantautorii Daniel Julean şi Nelu Pitic.
Nu ne rămâne decât să-i urăm colegului nostru, Petre Don mult succes cu noua sa carte, „Roua din adâncuri“ şi-l aşteptăm cu noi apa­riţii editoriale.
Claudia Gavra

Lasă un răspuns

  • dorinaavramut spune:

    „Cum se naşte o carte? Încerc să răspund cum mi se naşte MIE o carte. Mie mi se naşte o carte în felul următor: la început Vasile Dan mă îndeamnă să o scriu (numai în cazul cărţii de faţă). Apoi stau ca tâmpitul, să-mi vină. Nu-mi vine! Mai stau un pic, degeaba. Apoi renunţ, n-are rost să mă chinui. Cartea o scrii când îţi vine. Aşa cum mergi la pipi: mergi numai când îţi vine. Aşa şi see you cartea. Renunţ! Mă gândesc la cutremurile nesimţite din Japonia şi la „Paralelismul căilor ferate şi influenţa lor asupra purceilor de lapte“. Apoi mi-aduc aminte că vreau să scriu o carte. „- Petre Don,”S-a născut o carte”.
    Oameni buni, „S-a născut o carte” , dar s-a nascut moartă! Cui foloseşte?

Recomandările redacției