Poliţistul Nicolae cel Bătrân

2
392

Ziua de 25 martie (ziua de ieri) a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Este o zi legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri.

Toate ziarele româneşti din Arad şi de aiurea au consemnat această zi, i-au adus elogii, au prezentat şi prezintă manifestări dedicate zilei cu pricina, în care eroii au fost şi sunt poliţiştii români.

Colegii mei de redacţie consemnează în ziarul nostru despre manifestările din Arad, manifestări organizate cu această ocazie chiar de către poliţiştii judeţului nostru.

Eu voi vorbi, însă, despre un prieten vechi şi drag mie, prieten cu care mă mândresc şi pe care-l cunosc de câteva zeci de ani.  Acest prieten este de meserie poliţist, meserie pe care o adulează şi pe care o face cu pasiune şi corectitudine. Îl cheamă Nicolae Bătrân şi afirm aici fără nici oleacă de şovăială că omul acesta este unul din cei mai buni poliţişti care mi-au ieşit în cale, unul din poliţiştii morali  cu care m-am intersectat în viaţă.

Despre prietenia adevărată, despre prieteni de nădejde am mai scris pe la gazete. Mi-au plăcut întotdeauna prietenii integri, care au trecut cu capul sus peste toate vicisitudinile vieţii, care şi-au dovedit mulţi ani aceeaşi prietenie. Chiar atunci când anii şi viaţa i-au despărţit, când nu s-au întâlnit multă vreme unul cu altul. Chiar atunci când unul dintre prieteni a progresat social sau profesional iar celălalt a rămas pe treapta de jos.  Adevăraţii prieteni nu observă, nu se iau după aceste criterii: nu te uită, nu se dezic de tine, chiar când ajungi la ananghie. Cu excepţia cazului când unul dintre prieteni a săvârşit fapte penale, antisociale, degradante: atunci nu poţi să condamni un om că s-a dezis de aşa-zisul prieten delincvent. Prietenia îşi are şi ea nişte limite.

Mie şi lui Nicu Bătrân nu ni s-a întâmplat aşa ceva. Ne-am urmat fiecare dintre noi cursul vieţii: el în Poliţie, eu în gazetărie. Jur pe ciocanul unui judecător că n-am apelat nicodată la Nicu Bătrân, cu nimic, nici măcar să-mi „rezolve“ vreo amendă de circulaţie. Nici nu era cazul, căci în calitate de pieton vechi şi convins, n-am condus în viaţa mea nimic, în afară de trotinetă şi asta la începutul studiilor preşcolare.

Ştiu, se găsesc şi în Poliţie precum şi în alte structuri ale Statului Român poliţişti-lepre, poliţişti-hoţi, poliţişti-corupţi. Dar, spun asta cu mândrie şi fără nici un fel de îndoială, Nicu Bătrân nu este unul dintre aceştia. Îl cunosc de pe vremea când urma şcoala de poliţişti de la Bucureşti. Era un tânăr arătos, subţire ca aţa, simpatic, cu un zâmbet fermecător. Cel puţin zâmbetul şi corectitudinea i-au  rămas la fel. În activitatea lui de poliţist, Nicu Bătrân a îndeplinit tot felul de funcţii, de la simplu locotenent-începător la „economic“, la cea de şef al poliţiei arădene. În toată această perioadă, despre Nicu Bătrân nu am auzit niciodată ceva rău, aşa cum se întâmplă la orice loc de muncă.

Ei, bine, de aceea, mă aplec şi nu mă sfiesc să spun: De ziua Poliţiei Române, te salut şi te admir, prietene, domnitorule Nicolae cel Bătrân!

 

2 COMENTARII

  1. Buna gluma. Stai linistit ca daca apelai la el te ajuta. Cu un banut i-a ajutat pe toti si la fel si pe mine cand am apelat sa ma scoata. Doar nu si-a luat Renault-u din salariul de politai. Hai sa fim seriosi ce dracu.

  2. FRUMOS SPUS DESPRE ACEST INDIVID
    DAR MA INTREB DE CE DOAR ACUM ATI CONSTATAT ASTA DL. ZIARIST ?!
    NU AM CITIT ASEMENEA SCRIERI IN TRECUT DESPRE AL BATRAN
    DAR O FI CE SA SPUN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.