refReferendumul pentru revizuirea Legii fundamentale are loc în baza actualei Constituții, în vigoare din 2003 și a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Potrivit articolului 151, alin. (3), din Constituție, revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Acest tip de referendum este un referendum obligatoriu, constituind etapa finală a procedurii de revizuire a Constituției.

Pe 15 decembrie 2013, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a României a publicat pe site-ul instituției motivarea deciziei din 14 noiembrie prin care a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele Băsescu și prin care a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

În aceeași zi, președintele Traian Băsescu anunța că va promulga Legea referendumului pe 14 decembrie 2013, la ora 23,59, în a zecea zi de la primirea motivării Curții Constituționale.

Pe 14 noiembrie 2013, Curtea Constituțională a respins cu majoritate de voturi sesizarea președintelui Traian Băsescu privind modificările aduse Legii referendumului prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscriși pe liste.

Astfel, se aplică soluția dată în iunie de Curte, potrivit căreia reducerea pragului de prezență la 30% este constituțională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. În cazul referendumului de revizuire se aplică prevederea privind pragul de prezență de 50% plus unul din opțiuni.

În luna octombrie 2013, USL anunțase inițial că va avea loc referendumul pentru aprobarea sau respingerea propunerii de revizuire a Constituției. Ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 26 iunie 2013 potrivit căreia cvorumul de prezență de 30% la referendum nu se poate aplica decât după un an de la modificare, USL a luat în calcul și varianta amânării referendumului pentru anul 2014 (în același timp cu alegerile europarlamentare sau cu cele prezidențiale).

Pe 29 mai 2013 au început lucrările Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției.

În perioada 29 mai-19 iulie 2013, deputații și senatorii din Comisia specială au dezbătut cele peste 500 de amendamente aduse propunerii de modificare a legii fundamentale, la finalul discuțiilor fiind adoptat un raport favorabil cu amendamente, cu 17 voturi pentru și o abținere.

Termenul ‘referendum’ sau ‘plebiscit’ desemnează o consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o importanță deosebită pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului, consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, Da sau Nu. Rezultatul referendumului este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabil exprimate și publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat individual, sub forma unui Da sau Nu. Majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită doar o majoritate simplă (jumătate din totalul voturilor valabile exprimate plus unul) pentru a determina rezultatul final, care poate fi un Da în favoarea situației, planului, proiectului sau legii sau un Nu. AGERPRES/

  • A.Pop spune:

    Conform obiceiului, la referendum vor participa asa-zisii „cetateni constienti”. Daca cineva ar face un sondaj, in care sa se raspunda la o intrebare de genul „enumerati trei schimbari majore fata de vechea constitutie”, 99 % nu ar avea habar.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției