Duminică, 10 februarie, de la orele 19 pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare în regia lui Dan Vasile. „A douăsprezecea noapte” a avut premiera în luna ianuarie 2012 şi reprezintă a treia colaborare dintre Dan Vasile şi echipa arădeană, după „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian şi „Tartuffe” de Moliere. Se pare că până acum această colaborare a dat rezultate bune, „Steaua fără nume” şi „Tartuffe” reprezentând instituţia arădeană la manifestări de prestigiu din ţară şi străinătate, respectiv Festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti şi Serile Gavellei din Zagreb, Croaţia.
Referitor la „A douăsprezecea noapte”, regizorul Dan Vasile a declarat într-un interviu apărut în ziarul nostru înainte de premieră că lucrând la acest spectacol a descoperit un lucru fabulos: că are actorii potriviţi, pe rolurile potrivite. „Cu cât există mai multă rigoare, cu atât creativitatea explodează mai tare…” Despre felul în care ar trebui abordat un text clasic, cum este cel de faţă, acelaşi Dan Vasile face următoarea remarcă: „Cu cât există mai multă rigoare, cu atât creativitatea explodează mai tare, acest lucru l-am observat de-a lungul timpului. Textul clasic e ca o partitură de operă: nu-ţi permite să intervii prea mult în structură. Trebuie să respecţi partitura şi respectând-o trebuie să-ţi găseşti glasul tău, identitatea ca artist şi posibilitatea de a fi creativ. E o formulă benefică pentru mine ca regizor, dar şi pentru actor, care are astfel posibilitatea să-şi exerseze rostirea, să-şi potenţeze mişcarea.”
Deci, pentru cei care n-au văzut încă „A douăsprezecea noapte”, iată o ocazie de a-i admira pe actorii arădeni interpretând nişte roluri extrem de ofertante, într-un spectacol realizat cu multă atenţie la detalii. Şi încă ceva, cei care au fost deja la acest spectacol au remarcat frumuseţea şi ingeniozitatea costumelor semnate de Indre Colta.
Decorul spectacolului „A douăsprezecea noapte” a fost realizat de Onisim Colta. Distribuţia este formată din Marian Parfeni, Valentin Voicilă, Andrei Elek, Sorin Calotă, Doru Nica, Ionel Bulbuc, Florin Covalciuc, Călin Stanciu, Mariana Tofan Arcereanu, Liliana Balica, Alina Danciu, Oltea Blaga, Sorin Calotă, Roxana Sabău. La realizarea spectacolului au mai contribuit George Dancu – ilustraţia muzicală şi light design – Lucian Moga. Regia tehnică a fost asigurată de Emanuel Florescu şi aranjamentul de lumini de Horaţiu Maftei.
Biletele pentru spectacolul „A douăsprezecea noapte” se găsesc la casa de bilete a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad la preţul de 20,20 lei sau 10,10 pentru cei care beneficiază de reducere.
Seară specială de Ziua Îndrăgostiţilor
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad a pregătit pentru 14 februarie un spectacol potrivit cu tematica zilei. Astfel, în sala mare de la orele 18 se va juca Căsătoria de N. V. Gogol, una dintre producţiie care face săli pline încă de la premiera din septembrie 2012.
O altă surpriză pe care instituţia teatrală o oferă îndrăgostiţilor cu ocazia Sfântului Valentin va fi reducerea la preţul biletelor. Astfel, fiecare pereche va plăti doar un bilet la intrare, în speranţa că bărbaţilor le vor rămâne astfel bani şi pentru un buchet de flori. De asemenea, la final va avea loc o tragere la sorţi, premiile constând în romane de dragoste, un tort, o cină romantică şi un weekend în doi la Moneasa.
Publicul este chemat să-şi dea cu părerea
Pe parcursul lunii ianuarie la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad s-a desfăşurat un sondaj. Astfel, spectatorii au fost rugaţi să completeze chestionare pentru a se putea stabili frecvenţa vizionării spectacolelor de teatru, dar şi care este cel mai eficient mijloc de informare despre activitatea instituţiei, care sunt motivele sau care determină neparticiparea la un spectacol de teatru. În plus, la fiecare reprezentaţie publicul a fost rugat să îl nominalizeze pe cel mai bun actor sau cea mai bună actriţă din producţia respectivă. Datele vor fi prelucrate, iar rezultatele obţinute vor fi folosite în vederea îmbunătăţirii activităţii instituţiei teatrale arădene. De asemenea, la finalul stagiunii, actorii care vor întruni cele mai multe voturi din partea publicului vor fi premiaţi în cadrul unui spectacol festiv.
Sport 22
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »
No , ase !! De la poet la …buget si de la Arca la barca ,nu-i decat cateva mii de lei pra luna. Bani buni cand arca ia apa si e salvata cu Gyuri Schwartz de brancuta !! Via ICR , filiala Banat,(regiunea 5) locatia ARAD. Pupa-v-ar publicitatea mascata sa va pupe pe crestetul capului !