Funcţionarii vor ieşi în stradă pe 10 septembrie

Funcţionarii vor ieşi în stradă pe 10 septembrie

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat calendarul acţiunilor de protest împotriva Guvernului. În şedinţa extraordinară convocată pentru a analiza stadiul negocierilor cu reprezentanţii Executivului, pe marginea listei de revendicări transmisă în luna februarie, sindicaliştii au decis ca în 10 septembrie să se organizeze o acţiune de pichetare a Guvernului, la care sunt aşteptaţi 3.000 de membri. De asemenea, în perioada 1-3 octombrie, Biroul federal al F.N.S.A. se va întruni în şedinţă pentru a analiza efectele acestor acţiuni iar dacă se constată aceeaşi stare de fapt, va hotărî organizarea altor acţiuni de protest în perioada următoare, până la alegerile prezidenţiale.

Se ia în calcul întreruperea activităţii

Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul Primăriei Timişoara, sindicat care reprezintă interesele angajaţilor din mai multe primării din judeţul Arad, susţine că nemulţumirile funcţionarilor au legătură cu modul în care auditorii Curţii de Conturi înţeleg să interpreteze legea. „Există o decizie din 2014 a Curţii de Apel Timişoara prin care se anulează o măsură a Curţii de Conturi cu privire la recuperarea sporului de dispozitiv din 2010. Curtea de Conturi nu ţine însă cont de o hotărâre existentă, astfel încât se dă o lovitură grea statului de drept. În acelaşi sens avem sentinţe la un număr de primării din Arad, avem contracte colective de muncă. Niciun primar n-a acordat sporul de dispozitiv, care era de 25% din salariul de bază, dacă nu aveam contract colectiv sau hotărâri judecătoreşti. În unele situaţii am avut şi una şi alta, iar contractul colectiv nu este anulat de instanţă”, ne-a declarat Negrei. Acesta susţine că sporul de dispozitiv ar fi trebuit astfel introdus în salariu, dar în urma dispoziţiilor emise de Curtea de Conturi primarii au ajuns să diminueze salariile angajaţilor. „Am atacat în instanţă astfel de decizii ale primarilor. Avem zeci de procese cu acelaşi obiect. Curtea de Conturi însă îi obligă pe primari să încalce hotărârile judecătoreşti şi îi ameninţă cu închisoarea. E clar că este vorba despre o decizie politică. Am ajuns să ne întrebăm dacă Justiţia a mai rămas una dintre puterile statului. Pentru că nu mai putem suporta această situaţie, pe 10 septembrie vom organiza o acţiune de protest la Bucureşti. Îi invităm pe colegii noştri să participe în număr cât mai mare. Dacă va trebui să mergem cu zece autocare din Vest, vom merge cu zece autocare. După protestul de la Bucureşti s-ar putea să ajungem chiar la întreruperea activităţii, pentru că nu mai putem să suportăm ceea ce se întâmplă”, a mai spus Negrei.

Sindicaliştii sunt sătui de minciuni

Sindicaliştii din cadrul FNSA susţin, prin intermediul unui comunicat de presă că s-au săturat să mai fie minţiţi. „După aproximativ doi ani de guvernare, suntem amăgiţi cu promisiuni, aşa cum s-a intâmplat şi în campania electorală din 2012, când actualii guvernanţi au câştigat alegerile cu voturile noastre, promiţând că vor modifica legislaţia prin care Guvernele Boc au distrus tot ceea ce sindicatele din România au construit de la Revoluţia din 1989 încoace. Am mai fost păcăliţi şi cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014 de către clasa politică aflată la guvernare; deşi am stabilit cu ocazia negocierilor avute cu Ministrul delegat pentru dialog social priorităţile care trebuie soluţionate din lista de revendicări, până la acestă dată nu s-a rezolvat niciuna şi nici nu am constatat că ar exista din partea reprezentanţilor Guvernului României voinţă reală pentru rezolvare; pentru alte categorii de bugetari, Guvernul a identificat soluţii pentru plata orelor suplimentare, majorarea veniturilor salariale, acordarea voucherelor de vacanţă; toate acestea sunt binevenite şi le apreciem, dar condamnăm discriminările care se fac între diferitele categorii de bugetari şi între diferitele categorii sociale”, se arată în comunicat.

  • maramuresanu spune:

    Sa-l „ajutati” pe Poanta la toamna ca va da el sporul de dispozitiv ,ca are buzunarele laargi.laaargi …!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției