Mai zilele trecute şopârla noastră vorbea vrute şi nevrute despre un cerc de tovarăşi care vor să pună mâna pe publicitatea din municipiul Arad. O problemă care a ajuns şi la urechile DNA şi pe care o urmărim şi noi cu interes. Şi spunea atunci şopârla că la masă s-au adunat pentru această mare afacere micul politician Gheorghe Falcă, şi mai micul cărător de hamburgheri Ovidiu Moş­neag, alături de un primar mai mic, de la ţară, un deputat mare, de la oraş, şi un dealer de maşini cu piese chinezeşti.
La momentul respectiv, şopârla n-a ştiut să ne spună cine sunt celelalte personaje, aşa că n-am insistat nici noi. Dar la câteva zile, ce să vezi… Ne-am trezit că domnul Mihai Verbiţă, patronul firmei Verbiţă, dealer Dacia şi Renault în judeţul Arad, e negru de supărare. Cel puţin aşa i-a spus colegei noastre de la publicitate, într-o convorbire telefonică, reproşându-i că am scris de el că lucrează cu piese din China. Motiv pentru care nu mai face publicitate la noi.
Asta din urmă nu e o problemă, că nu făcuse nici înainte, probabil la indicaţiile stăpânului Falcă, aşa că ţineţi publicitatea acasă, nene Mişule, că ne descurcăm fără ea, cum ne-am descurcat şi până acuma, spre disperarea tovarăşului tău. Da’ să te simţi cu musca pe căciulă când noi scriem că un dealer auto lucrează cu piese din China, asta e chiar un lucru foarte grav. Atât de grav încât credem că-i va afecta rău de tot pe cei de la Dacia sau Renault, pe care-i reprezintă domnul Verbiţă la Arad şi care ne îndoim că doresc să fie asociaţi cu piesele din China, fie ele şi de schimb. Dar asta e treaba domnului Verbiţă şi a celor de la Dacia şi Renault, aşa că să şi-o rezolve între ei.
Cât despre problema cu publicitatea, dacă tot s-a simţit domnul Verbiţă, noi nu putem decât să-l adăugăm în grupul celor cinci, dintre care cunoaştem deja trei: Falcă, Moşneag, Verbiţă. Culmea, toţi cei trei sunt iubitori de squash şi joacă la Gemi Sport, unde se poate discuta afaceri în linişte, camera fiind perfect antifonată. Şi unde, culmea, se vorbeşte de multe ori despre lucruri din China. Poate şi piese prin­tre ele.

  • anonim spune:

    voi astia de la glasu aradului sunte-ti niste papagali,numai sa va luati de oameni stiti,si voi nu va puteti kkkkk de foame.mereti la domnu draku!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției