CS Socodor va câștiga la „masa verde” meciul tur al barajului de promovare în Liga a III-a contra Recoltei Dănceu. Arbitrul Vasile Buzea a fluierat finalul în minutul 49, la scorul de 2-0 pentru arădeni, după ce a fost lovit de Daniel Ciobanu, fotbalist al echipei gazdă. Apărătorul fusese eliminat pentru două cartonașe galbene și i-a aplicat „centralului” o lovitură cu piciorul și una cu palma. Situația a degenerat, s-a creat un meleu, iar Octavian Făiniși (fotbalist eliminat încă din prima repriză) a pătruns pe teren îmbrăcat în civil și a aruncat cu apă pe arbitrul Buzea, care a și fost îmbrâncit, de jucători ai echipei gazdă, dar și de spectatorii care au intrat pe gazon. În mod normal, cei de la Dănceu vor fi pedepsiți sever, cu amenzi și suspendări, inclusiv prezența la meciul retur din județul Arad fiind incertă în acest moment.

Copil și Dema, marcatorii celor două goluri

Prima repriză, de altfel singura care s-a jucat în întregime, a aparținut echipei arădene. După o primă ocazie ratată de Șulea, Dumitru Copil a deschis scorul cu un șut imparabil sub transversală de la 12 metri în minutul 7. Același Copil și Pirtea au mai irosit două oportunități înainte de pauză, dar ultima fază importantă a reprizei a fost eliminarea lui Făiniși, care a primit al doilea cartonaș galben în minutul 39. Socodorul și-a dublat avantajul în minutul 47 prin Florin Dema, fază la care marcatorul a fost și faultat de Ciobanu, iar de aici a rezultat eliminarea care a pornit furia fotbalistului de la Recolta.

 

Formații:

Dănceu: Noană – Vacuța, Crac, Ciobanu, Ciochină – Făiniși, A. Mangu, Băloi, Crăiașu – D. Mangu (Boboescu 46), Negrescu. Rezerve neutilizate: Taerel – Pavel, Enea, Piciorgros, Togoe, Bruca, Ghițoaica, Ștefan. Antrenor: Cosmin Munteanu.

Socodor: Sîrb – Ciornei, Gherheș, Pele, Țoca – Turcuș, Dema – Copil, Al. Lezeu, Pirtea – Șulea. Rezerve neutilizate: Vaida – Olariu, Mako, Flueraș, Faur, Molcuț, R. Popa, Covaci. Antrenor: Tibor Darasz

Arbitri: Vasile Buzea (Giurgiu) –  Gabriel Neagu (Călărași), Victor Făinaru (Giurgiu)

Observatori: Ion Fevronia, Bogdan Frâncu (ambii din Craiova).

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției