proiectManagerii Administrației Bazinale de Apă Mureș și omologii lor maghiari din partea ATI-Vizig Szeged au demarat, azi, la Arad, un proiect comun de cooperare ce are ca principal scop mărirea siguranței împotriva inundațiilor și creșterea eficienței activității de apărare în zona transfrontalieră a Mureșului.

Proiectul „Dezvoltarea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor în zona transfrontalieră pe râul Mureș” are o durată de derulare de doi an, o valoare totală de 1.443.125 euro și este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Finanțarea proiectului este realizată prin intermediul Uniunii Europene, prin Fondul de Dezvoltare Regională, cu completări rezultate din co-finanțările celor două state partenere în proiect. Bugetul aferent Administrației Bazinale de Apă Mureș este de 925.700 de eoru, cu o valoare nerambursabilă din FEDR de 786.845 euro, co-finanțare națională de 120.341 de euro, respectiv contribuția proprie de 18.514 euro.

Debutul proiectului a fost marcat la Arad

Gazda evenimentului ocazionat de debutul proiectului transfrontalier a fost Caius Parpală, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad. Beneficiile cooperării româno-maghiare au fost enumerate de David Csaba, director al ABA Mureș, Kozak Peter, director al ATI Vizig și de managerii de proiect, Monica Gheorghe și Frank Szabolcs. Avantajele pe care implementarea proiectului„Dezvoltarea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor în zona transfrontalieră pe râul Mureș” le prezintă sunt multiple. La finalul celor doi ani de reabilitări, vor fi asigurate condiții optime de funcționare și intervenție în caz de inundații și poluări accidentale în zona de frontieră România-Ungaria. În plus, prin construcția noilor sisteme individuale de epurare, proiectul va răspunde normelor de protecție a mediului. Nu în ultimul rând,activitatea de apărare împotriva inundațiilor se va îmbunătăți considerabil, iar personalul angrenat în activități de intervenție pentru asigurarea punctului critic din linia de apărare a municipiului va putea să fie redus.

Beneficii multiple în zona transfrontalieră

Pe lângă sporirea siguranței împotriva inundațiilor și creșterea eficienței în activitățile de apărare din zona transfrontalieră a râului Mureș, proiectul a cărui finanțare nerambursabilă se cifrează la 1.226.656 de euro prezintă, pentru fiecare dintre partenerii implicați, o serie de obiective specifice. Partea română va demara lucrări ce vizează îmbunătățirea infrastructurii echipamentelor hidromecanice de pe Canalul Mureșul Mort, la subtraversarea digului de apărare de pe malul drept al Mureșului, în zona Pecica-Vladimirescu și va reabilita cele trei centre de intervenție, Ceala1, Ceala2 și Munar, situate în zona digului. O nouă întâlnire de lucru a celor două părți implicate în proiectul transfrontalier lansat, ieri, la Arad are loc astăzi la Szeged, în cadrul proiectului DECOHR. Proiectul comun are ca scop reabilitarea unui număr de cinci cantoane din sectorul Cenad, asfaltarea coronamentului digului pe o lungime de 4040 de metri precum și realizarea unei porțiuni de drum de acces în sector, ce însumează 60 de metri. Lucrări similare va executa și partea maghiară, prin reabilitarea unui număr de cinci cantoane din sectorul Szeged și asfaltarea digului pe o lungime de 2445 de metri.

  • Mircea spune:

    Ca cetatean al Aradului nu pot decat sa salut proiectul privind lucrarile hidrotehnice de aparare impotriva inundatiilor pe raul Mures. Sunt insa neplacut surprins sa constat ca cei chemati sa puna in exploatare acest proiect generos cu finantare europeana, nu si-au propus sa atace tocmai obiectivul cheie al unui asemenea proiect si anume decolmatarea albiei Muresului.Fara dragarea albiei, operatie care nu a mai fost executata in ultimii zeci de ani, o eventuala viitura de marimea celei din anul l970 sau l975 nu ar mai incape in actuala albie masiv colmatata. Daca fondurile destinate apararii impotriva inundatiilor vor fi cheltuite pentru alt gen de lucrari, Aradul va fi lipsit de aparare in fata unei nedorite , dar posibile, viituri pe raul Mures.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției