Corneliu Văcean, o pată neagră în istoria culturii arădene

Corneliu Văcean, o pată neagră în istoria culturii arădene

Doctorul Corneliu Văcean, directorul Filarmonicii de Stat din Arad, a pierdut definitiv lupta împotriva propriilor angajaţi. Supărat că artiştii nu mai sunt dispuşi să îi suporte deraierile comportamentale, protestând de nenumărate ori şi atrăgând atenţia autorităţilor locale asupra problemelor cu care se confruntă reputata şi prestigioasa instituţie de cultură, ajungându-se chiar la grevă generală pentru demiterea sa, Corneliu Văcean a vrut să le închidă gura angajaţilor. Răzbunarea sa a mers până într-acolo încât, în mod ilegal, le-a impus să studieze în grup, timp de opt ore la sediu. Trebuie menţionat faptul că acest lucru nu se petrece în nici o altă instituţie de cultură de pe întreg mapamondul, Filarmonica din Arad intrând, cel puţin din acest motiv, în Cartea recordurilor.

Evident că angajaţii instituţiei arădene s-au revoltat, iar Sindicatul Artiştilor Interpreţi (SAIFA) a atacat absurda decizie în instanţă. Aşa cum era şi logic, Tribunalul Arad a dat dreptate artiştilor, însă Corneliu nu a fost mulţumit. „Acesta a făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara, care ne-a dat din nou dreptate. În urma proceselor pierdute, directorul trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoare totală de 3.200 lei. Într-o primă fază are de plătit 1.200 lei pentru procesul pierdut la Tribunalul Arad, iar 2.000 de lei pentru recursul de la Timişoara. Mai trebuie spus că Corneliu Alin Văcean nu se află la primul proces pierdut în faţa propriilor angajaţi. Şi atunci, ca şi acum, Văcean a fost nevoit să restituie sume importante de bani din bugetul public“, ne-a declarat Tiberiu Variaş, vicepreşedintele SAIFA.

Mai trebuie menţionat faptul că acţiunile Doctorului Corneliu Văcean au stârnit revolta şi indignarea tuturor angajaţilor din filarmonică, cât şi a unui număr imens de melomani.

  • cineva din public spune:

    Ce greu sa stai unde esti nedorit si nerespectat – e demn de mila . Oare ce il opreste sa plece departe si sa lase uitarea sa se cearna ….? Câte s-au spus si s-au scris si sa mai poți sa te arati ……

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției