Protestatarii ucraineni de la Târnova n-au fost deloc convinşi de rezultatele discuţiilor purtate miercuri, cu autorităţile şi cu liderii Uniunii Ucrainenilor din România, şi nu s-au lăsat înduplecaţi. Ajunşi la capătul răbdării, greviştii foamei au plecat în noaptea de miercuri spre joi spre Bucureşti, având ca destinaţie Ambasada Ucrainei.
Miercuri, prefectul Aradului, Cosmin Pribac, deputatul Uniunii Ucrainenilor în Parlamentul României Ion Ma­ro­cico, şi Gheorghe Hleba, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din vestul ţării, au fost prezenţi în comuna Târnova pentru a găsi soluţii pentru problemele concetăţenilor lor pe care-i conduc şi reprezintă. Prefectul i-a invitat la discuţiile în incinta primăriei Târnova şi pe reprezentanţii autorităţilor locale, şi pe cei ai protestatarilor.
Etnicii ucraineni nu au mai adus în discuţie doar problema terenurilor – motivul invocat la declanşarea grevei foamei, ci o serie întreagă de alte abuzuri pentru care îl fac vinovat pe primarul Târnovei Florin Farcaşiu şi pe apropiaţii acestuia. Fără prezenţa la Târnova a Corpului de Control al prim-ministrului, care „să ia la purecat” activitatea primarului şi să verifice sesizările greviştilor, protestatarii nu s-au lăsat convinşi să oprească protestul. „Deşi am discutat timp de nouă ore şi le-a fost prezentată o listă cu 14 propuneri de măsuri care pot fi luate pe termen scurt la nivel local şi judeţean, listă asumată de prefect, de domnul deputat, de domnul preşe­dinte al Uniunii Ucrainenilor din vestul ţării şi de primarul comunei Târnova, oamenii nu au fost de-acord să înceteze protestul. Drept urmare, au hotărât ca 18 dintre ei să plece la Bucureşti cu microbuze. Având în vedere starea lor de sănătate, ei sunt însoţiţi pe drum de un echipaj de ambulanţă. Comisia mixtă formată din reprezentanţi ai Prefecturii şi ai altor instituţii judeţene a stat toată ziua de miercuri la Târnova şi a analizat documente puse la dispoziţie de ambele părţi. Analiza documentelor va fi continuată la Arad, urmând ca la finalul verificărilor să se întocmească o notă de constatare faţă de cele reclamate de protestatari. Încă o dată îmi manifest speranţa că protestul lor se va încheia cât mai curând, până când starea fizică a vreunuia dintre ei nu se va agrava”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.
Greviştii foamei au plecat la Bucureşti miercuri noaptea, cu două microbuze, însoţiţi fiind de un echipaj care să le asigure asistenţa medicală. Conform planului, au prezentat problemele lor Ambasadei Ucrainei în România, ambasada luând act de doleanţele lor.
Tot ieri, o delegaţie a greviştilor foamei a fost primită de premierul Victor Ponta, care le-a ascultat păsurile. La întâlnirea cu premierul, greviştii au fost însoţiţi de Ion Marocico, deputatul Uniunii Ucrainenilor în Parlamentul României, şi de Gheorghe Hleba, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din vestul ţării. „Prim-ministrul Victor Ponta a discutat astăzi (ieri, n.r.), cu noi, a ascultat plângerile greviştilor şi a dispus deplasarea la Târnova a Corpului de Control al prim-ministrului, urmând a fi verificate înstrăinările ilegale de bunuri, terenuri şi imobile, duble decontări din fonduri publice, încheieri de contracte fără acordul Consiliului Local, mită electorală şi discriminare etnică”, a declarat deputatul Ion Marocico. Potrivit spuselor sale, Corpul de Control al prim-ministrului poate sosi la Târnova oricând, decizia de a se verifica situaţia de aici fiind emisă.
Conform declaraţiei deputatului Ion Marocico, greviştilor foamei li s-a cerut insistent să renunţe la această formă extremă de protest, însă fără rezultat. „Le-am cerut personal să renunţe la greva foamei. Prim-ministrul Victor Ponta le-a cerut de asemenea să renunţe, însă oamenii n-au încredere că li se va face într-adevăr dreptate. Se pare că protestul lor va continua, însă decizia le aparţine în întregime. Eu cred şi sper că vor renunţa, că se vor întoarce la casele lor, la familii, la copii, la munca de zi cu zi. Ei sunt oameni care muncesc pământul, şi tot timpul acesta este un timp pierdut. Din păcate, în toată istoria asta de la Târnova nu pierd doar protestatarii, ci toţi au numai de pierdut”, a spus deputatul Ion Marocico.
Sandra Stoler
Eugen Puiu

Lasă un răspuns

Recomandările redacției