Am scris în ziarul nostru despre pistele de biciclete de pe malul Mureșului, care sunt degradate și pe ici pe colo prin crăpături, iese iarba. Aceste piste prost întreținute, de cele multe ori, devin un pericol real pentru cei care circulă cu bicicletele, trotinetele și alte mijloace de locomoție. Pe lângă faptul că vopseaua este ștearsă, prin multe locuri pistele sunt crăpate, formându-se mici cratere, în asfaltul de proastă calitate, iar prin acele găuri ies buruienile. În urma sesizărilor noastre, autoritățile s-au pus pe treabă. Din păcate ,,treaba” este făcută și de această dată doar de ,,ochii arădenilor” și de mântuială, cum ne-am obișnuit deja. În cursul zilei de astăzi, pe faleză, un angajat al Gospodăriei Comunale, cu coasa din dotare, cosea iarba ieșită prin crăpăturile pistei. Martorii acelor imagini s-au simțit ca într-o comedie de prost gust. ,, Nu știi să răzi sau să plângi, când vezi așa ceva”, spune un trecător. ,,Cu aceste intervenții, demonstrăm pentru a nuștiu câta oară, că Aradul rămâne în continuare orașul lucrului prost făcut, ne merităm soarta”, spune un alt arădean ce asistă la această acțiune.
Sport 39
Liga a III-a (seria 8), etapa 9 play-off și play-out: Socodorul se apropie la un punct de Cermei, eşec în deplasare pentru Lipova
citește mai mult »